Lecţii de medicină pe purcei

Data publicării:
22.11 medicina

Aşa învaţă studenţii de la Medicină din Timişoara cum să salveze viaţa unui pacient pe masa de operaţie. Valentin, rezident la dermatologie, recunoaşte că până acum de bisturiu şi cusături chirurgicale ştia doar din cărţi:  E mult mai fain să le faci aşa într-un cadru didactic şi liniştit decât să trebuiască să le fac prima oară la spital pe oameni.

Cei 22 de studenţi au învăţat de la colegii lor mai mari cum să folosească aţa chirurgicală şi cum se face corect o incizie. La facultate mai mult teorie şi la chirurgie mergem în sala de operaţie asistăm, dar practic nimic.

Declaraţii rezidenţi: 

- Acum am făcut prima anestezie pe un picior de porc, e foarte interesant, sunt foate fericită.

- Noduri, suturi, incizii, să facem anestezie.

Şi cum la facultate cursurile înseamnă zeci de pagini de memorat, tinerii şi-au organizat singuri un curs practic în weekend.

Andrei Protesi, organizator Mulţi vin din curiozitate şi mulţi vin să deprindă tehnicile chirurgicale de bază că până la urmă poate vor o carieră în chirurgie şi le prinde bine.

Cursurile au fost organizate de Societatea Studenţească de Chirurgie din România. Singurii bani pe care îi dau studenţii sunt pentru a cumpăra carnea de la abator.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri