Liceul de coregrafie din București s-ar putea închide

Data publicării:
balet

Un spaţiu de două ori mai mic decât ar fi necesar obligă balerinele să îşi scurteze mişcările prevăzute de coregrafie. Fetele nu au mai mult de 15 ani, dar îşi doresc să calce cât mai curând pe urmele maestrei Floria Capsali. Şi se pot considera norocoase, pentru că spaţiul în care fac repetiţii este, de fapt, cea mai mare clasă din şcoală.

Nu puteau dansa la dreapta, la stânga, din cauza faptului că sala este îngrozitor de mică”, spune profesoara de balet Doina Crăciun.

Problemele nu se opresc aici.

Nu am unde să fac un duş, unde să mă schimb", spune o elevă.

În aceleaşi condiţii s-a pregătit şi Diana, campioană olimpică, cu multe veri petrecute la şcoli de balet din Anglia. Zi de zi, parcurge kilometri întregi pe jos, pentru a ajunge în săli unde îşi pot efectua integral repetiţiile.

"Acest drum de la operă la şcoală, dimineaţa de la 9 la 10, apoi trebuie să fugim repede, în 20 de minute să ajungem la ore, după care plecăm iar la operă, sunt 4 drumuri care pur şi simplu ne termină”, spune Diana Gal.

Profesorii se tem acum că şcoala va deveni o simplă secţie a colegiului „Dinu Lipatti”, iar Bucureştiul nu va mai avea un liceu de coregrafie.

„Numele i-a rămas, e de tradiţie. Ar fi păcat, ar fi păcat, s-a pus atâta suflet în şcoala asta şi punem toţi, m-aş fi întors la operă, dar m-am întors în şcoala mea, unde am crescut”, spune profesoara de balet Mihaela Ţigănuş .

Inspectorii şcolari dau asigurări că liceul „Floria Capsali” va supravieţui până în vară, urmând să caute soluţii pentru ca această fabrică de talente să nu se piardă. Aici s-au antrenat prim-solista Alina Cojocaru şi Răzvan Mazilu, balerini de renume internaţional.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri