Limba chineză, introdusă în şcoli. Profesorii români pleacă la specializare la Beijing

Data publicării:
chinezoaica

Cunoștințele economice și comunitatea puternică de firme chinezești din sectorul 2 ne-au determinat să o alegem ca limbă de studiu pentru elevii noștri”, a spus Mihaela Iacoban, directorul Liceului A. D. Xenopol.

La liceu predă unul dintre cei doar cinci profesori din Bucureşti. „Eu am avut surpriza să îi văd mai atrași de cursurile de limba chineză, decât de franceză, să zicem. Li se pare că este ceva nou, exotic, sunt mai curioși să afle lucruri și despre limbă, dar și despre cultura chineză”, a spus Doina Leontescu, profesor de limba chineză.

Profesoara este ajutată uneori de vorbitori nativi, de la Institutul Chinez " Confucius".

În prezent sunt profesorii noştri de aici, sunt voluntari veniţi din China să predea limba chineză şi în timpul lor liber, adică pe lângă grupele deja stabilite la institut se duc şi acolo să predea limba chineză. Predarea se face în limba engleză, pentru că ele fiind native, nu au avut pregătire pentru limbă română.

Ministerul Educaţiei va semna un acord cu autorităţile din China. Profesorii români ar urma să primească burse timp de doi ani, în China.

Având în vedere evoluția economică din ce în ce mai puternică a Chinei, analiștii consideră că în câțiva ani, limba chineză va deveni la fel de importantă ca limba engleză”, a spus Corina Diaconu, specialist în resurse umane.

Se spune că pentru a citi un ziar chinezesc, trebuie să cunoşti cel puţin 3.000 de semne.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Grupa a II-a de muncă. Câţi ani se scad la pensie: lista tuturor beneficiilor
Digi FM
Irinel Columbeanu și-a schimbat religia înainte de Crăciun. Fostul milionar s-a botezat din nou: „Am auzit...
Pro FM
Taylor Swift, bonusuri în valoare de 197 de milioane de dolari pentru angajații din turneul Eras. Oamenii, în...
Film Now
Regizorul american Rob Reiner soția sa, uciși în propria casă. Fiul lor este primul pe lista de suspecți
Adevarul
Mâncarea care te poate salva în caz de război sau criză majoră, recomandată de un endocrinolog: „Conține...
Newsweek
Zile decisive pentru creșterea pensiilor militare. 5 comisii se pronunță în Senat. Ce șane sunt?
Digi FM
Usha Vance răspunde zvonurilor despre căsnicia cu JD Vance, într-un interviu rar: "Sunt lucruri din viața de...
Digi World
Beneficii surprinzătoare ale bradului natural în casă. De ce este o variantă ecologică mai prietenoasă decât...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când un străin a intrat în casă. Stăpânul patrupedului a fost șocat: „Trebuia să-i...
Film Now
Michael Douglas, cuvinte emoționante de ziua fiului său cel mare. Cameron, trecut întunecat. A stat aproape...
UTV
John Cena s-a retras oficial din WWE. Ultimul său meci s-a terminat cu o înfrângere