Video „Lipsa educației financiare a dus la decizii nesănătoase”. Nicușor Dan avertizează: „Trăim un război informațional”

Data actualizării: Data publicării:
nicusor dan face declaratii
Nicușor Dan. Foto: Inquam Photos / George Călin

Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că educația financiară este esențială atât la nivel individual, cât și pentru sănătatea economiei, avertizând în același timp că România se confruntă cu un „război informațional” care afectează inclusiv deciziile economice ale populației.

„Subiectul educației financiare e foarte important. În primul rând, la nivel individual. E important ca un tânăr care iese din școală, un om adult, să cunoască ecosistemul financiar care îl înconjoară: cum să ia un credit, cum să compare, cum se poate investi. Astea sunt chestiuni elementare fără de care, în secolul XXI, ești lipsit de niște abilități absolut esențiale”, a declarat acesta, la Forumul Educației Financiare organizat la Academia de Studii Economice din București, eveniment la care au participat, printre alții, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, dar și mai mulți miniștri.

Președintele a explicat că există o legătură directă între nivelul de educație financiară și prosperitatea unei țări, această corelație fiind confirmată de studii.

„Când ai oameni care au o educație financiară, ei vor influența politicile publice. Politicienii se uită la ce gândesc oamenii cărora le cer votul și în funcție de asta merg într-o parte sau alta cu politicile publice. Din păcate, am văzut exemple în care o lipsă de cunoaștere financiară a societății a dus politicianul în decizii nesănătoase pentru economia românească, deci pentru prosperitatea colectivă”, a mai afirmat șeful statului.

„Fără antreprenoriat economia scârțâie”

În opinia președintelui, educația financiară contribuie și la dezvoltarea mediului de afaceri: „O societate cu o educație financiară sănătoasă va avea mai mult antreprenoriat. Fără antreprenoriat economia scârțâie și o societate cu o educație financiară sănătoasă va avea un apetit pentru a duce capitalul către zona privată a economiei, unde este nevoie de acel capital”.

Acesta a atras atenția și asupra fenomenului dezinformării, pe care îl consideră o problemă majoră.

„Noi trăim un război informațional. E o certitudine, îl vedem la toate nivelurile, inclusiv la reclame pe internet în care domnul guvernator, false reclame, ca să fie foarte clar, în care domnul guvernator vă invită să investiți ca să aveți profit de 300%. Cine are o educație financiară va ști că nu există profit de 300%. Și ăsta este doar un aspect al războiului informațional și al dezinformării”.

În acest context, președintele Nicușor Dan a făcut apel la specialiști să se implice activ în combaterea informațiilor false, inclusiv pe platforme precum TikTok.

„Este nevoie, inclusiv în zone în care un profesionist de principiu spune că nu are ce să caute, cum ar fi TikTok-ul, ca oameni cu credibilitate profesională să intre și să demaște impostura din aceste zone. Pentru că altfel o parte întreagă a societății noastre se duce într-o direcție total nesănătoasă”, a concluzionat acesta. 

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu cardul de sănătate de la 1 septembrie. Mai trebuie să îl ai la tine când mergi la medic?
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum au murit doi dintre frații Madonnei. Artista vine dintr-o familie numeroasă
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Hayden Panettiere și-a iubit enorm fiica, dar a luat cea mai dureroasă decizie din viața ei. De ce renunțase...
Adevarul
Motorina s-a ieftinit la pompă. Cât costă astăzi în București și cât economisești la un plin. Unde poți...
Newsweek
31 de miliarde lipsă la bugetul de pensii și ajutoare sociale în 2026. Se mai pot indexa pensiile?
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Următoarea eclipsă totală de Soare va fi cea mai lungă din acest secol. În ce regiuni se va vedea cel mai bine
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Imaginea care a cucerit fanii. Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, în vacanță alături de copiii lor...
UTV
Dana Scîntei, fosta iubită a lui Azteca, s-a afișat alături de Maduka Okoye. Imaginile au stârnit speculații