Liviu Pop susține că 70.000 de elevi sunt înscriși „în fals”

Data publicării:
170911_scoala_elevi_AN_SCOLAR_19_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Fostul ministru al educației în guvernul Tudose, Liviu Pop, susține că în prezent în sistemul de învățământ figurează 70.000 de elevi care sunt „înscriși în fals”. Ministrul nu a detaliat ce înseamnă acest lucru, dar a precizat că la începutul mandatului său erau 100.000 de elevi „înscriși în fals” și spune că procedurile birocratice vor fi simplificate în următorii doi ani printr-un program de evidență informatică realizat cu fonduri europene.

„Încă ne luptăm cu evidența elevilor, puțină lume știe și trebuie s-o spun public: când am preluat mandatul, anul trecut, existau în sistemul de învățământ aproximativ 100.000 de elevi care se presupune că au fost înscriși în fals. Am reușit, după verificări continue, să ajungem la un număr de aproximativ 70.000 de elevi care în continuare se presupune că sunt înscriși în fals în învățământ, lucru care este foarte grav”, a declarat senatorul Liviu Pop la Digi24. „De aceea, prin informatizarea evidenței elevilor, prin acele proiecte europene pe care le vom dezvolta în următorii doi ani de zile, vom avea o evidență clară a elevilor în sistemul de învățământ, a unităților școlare, a corpului școlar”, a arătat fostul ministru al educației. 

„Nu am ce să-mi reproșez, eu am încercat și cred că am reușit să implementez capitolul de educație din programul de guvernare”, a spus Liviu Pop întrebat despre motivul pentru care nu a mai fost păstrat în Guvernul Dăncilă.

„Chiar dacă lupta a fost foarte grea, lupta cu baronii manualelor, care încă speră să căpușeze din nou Ministerul Educației și sistemul de educație din România - lucru care n-o să reușească, îi asigur de lucrul acesta”, a adăugat Liviu Pop. „Și din poziția de senator, și din orice altă poziție publică, voi lupta alături de sistemul de educație din România pentru a îndepărta cangrena creată de acești baroni ai manualelor”, a promis el. 

Întrebat cum încearcă să căpușeze statul acești „baroni ai manualelor”, senatorul spune că „din toate punctele de vedere. Tot ceea ce înseamnă sursă financiară unii dintre ei încearcă să o preia către companiile lor, dar deja sunt pe final”, a declarat fostul ministru al educației.

El este convins că proiectele sale vor fi continuate de noul ministru, Valentin Popa. „Măsurile pe care le-am luat sunt convins că vor fi continuate de dl ministru Popa, chiar am discutat cu el, inclusiv astăzi, evident că mai sunt lucruri de făcut, mai sunt manuale încă în licitație”, a spus Liviu Pop.

 

Citiți și:  Liviu Pop. Am avut miniștri ai educației care vorbeau frumos și n-au făcut nimic

Editură unică pentru manuale. Cine ar putea da peste cap planurile lui Liviu Pop

Ministrul Educației a prezentat proiectul legii manualului școlar

Nicolae Manolescu, despre ideile lui Liviu Pop: Ne întoarcem la tot felul de forme caracteristice anilor de comunism

Liviu Pop: Baronii manualelor au anual undeva peste 100 de milioane euro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri