Lungul drum spre şcoală, prin zăpadă şi ger

Data actualizării: Data publicării:
elevi iarna

Pe jos, prin zăpadă şi ger, trei eleve din Bihor înfruntă iarna ca să ajungă la şcoală. Îmbrăcate gros şi încălţate cu cizme, copilele merg chiar şi patru kilometri, la temperaturi care scad dimineaţa până la minus 10 grade. Cursurile se desfăşoară normal în tot judeţul; asta în timp ce în alte părţi de ţară autorităţile au hotărât să închidă şcolile din cauza frigului şi ninsorilor.

Ora 7:30, minus 12 grade. În ultima casă din Lugaşu de Jos, trei fete de 11, 9 şi 5 ani se pregătesc să înfrunte gerul de afară.

"Greu, greu.. Ne-am obişnuit. Nouă nu ni se mai pare chiar atât de greu, de atâţia ani ne-am obişnuit. Asta e pe primul plan, în prim plan educaţia lor. Asta e, şcoala, asta e importantă, în rest...", spune Adriana Oros, mama fetelor.

Împreună cu mama lor, cele trei fete parcurg zilnic cei patru kilometri până la şcoală. O fac pe un drum pietruit, pe ploaie, noroi sau zăpadă, la temperaturi mult sub zero grade.

"- Cât de greu e drumul?
- Aşa şi-aşa.
- Cât de mult mergi pe jos?
- Mult", răspunde, simplu, Clarisa Scurtu.

"- Când e cel mai greu?
- Iarna", recunoaşte sora ei, Gabriela.

Ca să le ferească de frig, tatăl fetelor a împrumutat într-o dimineaţă maşina unui vecin să le ducă până la şoseaua principală. A fost oprit de Poliţie şi, pentru că maşina avea numerele provizorii expirate, bărbatul s-a ales cu dosar penal.

"Am ştiut că sunt expirate numerele, nu trebuia... pentru copii să îi ducem la şcoală şi degeaba, ne-a dus la post", îşi aminteşte mama fetelor.

Chiar dacă nu ajung întotdeauna la timp, cele trei eleve nu lipsesc niciodată de la ore.

"Clarisa este o fată silitoare, foarte silitoare (...) se străduieşte foarte mult. Vine zilnic la şcoală, chiar dacă întârzie puţin din cauza distanţei, dar se străduieşte să ajungă", spune Silvia Monea, învăţătoare.

Şi totuşi, povestea celor trei fetiţe din Bihor care fac 4 kilometri pe jos până la şcoală este una fericită. Conform unui studiu UNICEF, 300.000 de copii români nu merg la şcoală; jumătate dintre ei trăiesc în sărăcie lucie, la limita subzistenţei.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri