Video Medicii tineri se feresc de Chirurgie sau Urgențe. Care sunt specializările cele mai căutate de viitorii doctori

Data publicării:
doctori tineri
Profesorii spun că tendința absolvenților este de a se orienta spre specializări cu program fix. Credit foto: Guliver/Getty Images

Tinerii care termină Facultatea de Medicină caută specializări cât mai ușoare și care aduc și profituri la fel de mari. Chirurgia, Neurochirurgia, Anestezia si Terapia Intensivă sau Medicina de Urgență nu mai sunt la modă, din cauza programului solicitant.

Peste 500 de tineri au absolvit, săptămâna aceasta, Facultatea de Medicină și Farmacie din Iași. Pentru ei urmează o perioadă de pregătire intensă: rezidențiatul. O experiență personală dureroasă a făcut-o pe această tânără absolventă să aleagă o specializare pe care majoritatea colegilor ei o evită.

Catinca Dobroghin, absolventă Medicină: Vreau o specializare la care, de regulă, nu se ocupă locurile.
Reporter: Ce specializare?
Catinca Dobroghin, absolventă Medicină: ATI. Mi-am pierdut tatăl acum doi ani fix pe un pat de ATI, din păcate, și am văzut, am constatat eforturile medicilor, care au fost supraomenești.

Alte specializări mai puțin căutate sunt Chirurgia sau Medicina de Urgență, dar la fel de bine plătite.

Tânăr: Specializările de genul acesta oferă un balans între viața de familie și viața profesională, care nu e așa de ușor de manageriat cum sunt specializările clinice. Este greu de lucrat în privat, de exemplu, imediat după terminarea rezidențiatului.

Tânără: Consider că sunt mai mult o persoană, nu lentă, dar care trebuie să stea încetișor, să se gândească la cea mai bună variantă pentru pacient, să nu iau o decizie pripită.
Reporter: Deci nu o specializare care să implice adrenalina.
Tânără: Stres, da!

Tânără: Încă mă gândesc, între endocrinologie și medicină de familie. Să fie și ceva cu mai mult timp liber, pentru o viață de familie.

Tânără: Încă nu m-am hotărât. Știu că nu o să fie nimic chirurgical. Pneumologie, cardio, nu știu, medicină internă.

Profesorii spun că tendința absolvenților este de a se orienta spre specializări cu program fix.

Anton Knieling, decan Facultatea de Medicină: Sunt anumite specializări care sunt, să spunem, în vogă. Mă refer la cardiologie, radiologie imagistică, psihiatrie, care sunt alese, în primul rând.

Rezidențiatul are loc, de obicei, în luna noiembrie. Anul trecut, numărul locurilor scoase la concurs a fost de două ori mai mic decât cel al candidaților.

reporter: Ligia Pricopi
operator: Mihai Boaru

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Maria Dragomiroiu, mesaj emoționant la 16 ani de la moartea Mădălinei Manole: „Ești în rugăciunile mele în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Anca Țurcașiu când nu este pe scenă. Imaginile inedite făcute publice i-au cucerit pe fani: „Ca la 20...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
La 14 ani de la divorțul de Tom Cruise, Katie Holmes pare că iubește din nou. Cine este bărbatul cu care a...
Adevarul
„România va fi obligată să facă mai multe sacrificii.” Miza ascunsă a scandalului dintre Ucraina și Polonia...
Newsweek
250 lei ajutor la pensie într-un județ. Lista bonusurilor oferite pensionarilor în 2026. Cine ia 500 lei?
Digi FM
Reactivarea lui Dragnea aruncă în aer conducerea PSD. Ultimele zile ale lui Sorin Grindeanu la șefia...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...