Ministerul Educației a semnat un protocol cu Biserica Creștină după Evanghelie din România pentru predarea religiei în școli

Data publicării:
ora de religie elevi care se roaga

Foto: Edu.ro

Protocolul se referă la predarea disciplinei religie în învățământul preuniversitar de stat, precum și la organizarea învățământului teologic creștin după Evanghelie - preuniversitar și universitar, anunță ministerul într-un comunicat de presă.

Documentul a fost semnat de ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Mihai Cîmpeanu, preşedintele UBCE, Virgil Achihai, şi Secretarul de Stat pentru Culte, Victor Opaschi. Protocolul este similar în materie de prevederi, drepturi şi obligaţii cu cele semnate de Ministerul Educaţiei şi Secretariatul de Stat pentru Culte cu Biserica Ortodoxă Română (2014), Sinodul Bisericii Reformate din România, Biserica Unitariană din Transilvania şi cultul romano-catolic de limbă română, cultul romano-catolic de limbă maghiară şi greco-catolic, respectiv Episcopia Evanghelică Lutherană Cluj (2015). În spiritul deschiderii şi al angajamentelor asumate public, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice va semna parteneriate de colaborare în domeniul învăţământului cu toţi reprezentanţii cultelor oficial recunoscute în România”, se arată în comunicatul ministerului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât pierzi la salariu dacă stai o săptămână în concediu medical: calcul simplu
Digi FM
Dan Negru, reacție fermă despre Eurovision: „Un circ ieftin!” Ce a spus despre Alexandra Căpitănescu, care va...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Film Now
Tim Curry, dus la spital în timpul filmărilor pentru „Clue”. Ce s-a întâmplat, de fapt, pe platou
Adevarul
Cum se pregătește Europa după ce Iran a amenințat cu atacuri
Newsweek
Pensionar obține o triplă victorie: pensie crescută cu 50%, vârstă pensionare redusă, stagiu cotizare schimbat
Digi FM
Tatăl copiilor ei e condamnat la patru ani de închisoare, dar Cristina Cioran nu a fost deloc să-l viziteze...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
Motivul pentru care câinii își înclină capul când vorbești cu ei. Explicația oferită de un medic veterinar
Film Now
Monica Bellucci și Demi Moore, val de comentarii pe internet după ultimele apariții publice: „Una...
UTV
Megan Fox revine pe Instagram cu imagini provocatoare. Machine Gun Kelly a reacționat imediat în comentarii