Ministerul Educaţiei anunţă un nou set de 320 programe şcolare pentru învăţământul de liceu

Data publicării:
elevi-liceu
Foto: Profimedia

Un nou set de 320 de programe şcolare pentru învăţământul liceal, elaborate în cadrul procesului de reformă curriculară, au fost aprobate, a anunţat joi Ministerul Educaţiei.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, noul set completează cele 90 de programe şcolare deja aprobate.

Astfel, au fost aprobate 10 de programe şcolare pentru: Matematică (CS) pentru filiera tehnologică, toate profilurile şi calificările, Matematică aplicată în ştiinţe sociale (profil umanist), în arhitectură (profil artistic), Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor (TIC), trunchi comun, clasele a X-a - a XII-a, pentru toate filierele, potrivit Agerpres.

De asemenea, au fost aprobate trei programe şcolare pentru studiul limbilor moderne L1 şi L2, în regim intensiv, după cum urmează: chineză, engleză, franceză, italiană, portugheză, spaniolă, rusă, turcă.

Conform sursei citate, au fost aprobate 170 de programe şcolare pentru discipline obligatorii din curriculumul de specialitate pentru profilul teologic, pentru toate cultele recunoscute: Ortodox, Romano-Catolic (limba română şi limba maghiară), Greco-Catolic, Reformat, Baptist, Penticostal, Adventist de Ziua a Şaptea, Musulman, Unitarian.

Programele vizează discipline teologice, istorice, artistice, muzicale, precum şi discipline aplicative şi de practică de specialitate.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării adaugă că au fost aprobate 32 de programe şcolare pentru limba şi literatura maternă, precum şi pentru discipline de tip gramatică aplicată, destinate învăţământului liceal, pentru trunchiul comun (TC) şi/sau curriculumul de specialitate (CS), după caz, în următoarele limbi: maghiară, germană, ucraineană, slovacă, sârbă, croată, cehă, polonă, rusă, italiană, turcă, rromani, bulgară, neogreacă.

„Programele vizează atât şcolile şi clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale, cât şi şcolile şi clasele cu predare în limba română, pentru filierele teoretică, tehnologică şi vocaţională, potrivit ministerului.

Totodată, au fost aprobate şi 105 programe şcolare pentru filiera vocaţională, profilul artistic, destinate curriculumului de specialitate, pentru toate specializările.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării precizează că vor urma alte noi etape de punere în transparenţă instituţională care vor completa necesarul de programe şcolare pentru învăţământul liceal.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Vila unde regina Elisabeta a II-a își savura ceaiul la malul mării a fost scoasă la vânzare. Cum arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Puya își anunță retragerea din muzică după peste 20 de ani de carieră: „Mai fac trei albume și gata. Pensie!”
Film Now
Jennifer Lopez, în centrul speculațiilor despre operații estetice, după o apariție care a făcut valuri: "De...
Adevarul
Un antiinflamator luat frecvent pentru dureri articulare poate avea riscuri serioase. Milioane de oameni îl...
Newsweek
Pensiile înghețate oficial, timp de 3 ani. Care pensionari iau, totuși, un sprijin de 538 lei pe lună. De ce?
Digi FM
„Era furios”. Sharon Stone dezvăluie reacția halucinantă a soțului ei când medicii i-au recomandat o dublă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Aniston face declarații rare, la mai bine de 20 de ani, despre Brad Pitt. Ce a spus despre apariția...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...