Ministerul Educației: „Nu au fost desființate 30.000 de posturi în școli. Sunt contracte la plata cu ora, doar pe durata cursurilor”

Data publicării:
Calendar Definitivat 2025. Profesorii vor susține prima probă scrisă cu două săptămâni mai devreme decât anul trecut . Foto Shutterstock
Sursa foto: Shutterstock

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis luni, 29 decembrie, că informaţiile apărute în spaţiul public despre dispariţia a aproximativ 30.000 de posturi din învăţământul preuniversitar, în anul şcolar 2025-2026, sunt incorecte şi rezultă dintr-o interpretare greşită a modului de funcţionare a sistemului educaţional.

Potrivit unui comunicat de presă, cifrele vehiculate se referă la posturi ocupate prin angajări pe perioadă determinată, în regim de plată cu ora, și nu la posturi permanente.

Ministerul a explicat faptul că aceste contracte sunt valabile doar pe durata cursurilor şcolare şi nu includ perioadele de vacanţă.

În fiecare an, pe timpul vacanţelor, numărul total al posturilor didactice raportate scade, deoarece normele la plata cu ora nu sunt cuprinse în statisticile oficiale din această perioadă.

„Unele dintre aceste posturi se reînfiinţează la începutul anului şcolar, în funcţie de nevoile sistemului de acoperire a normelor didactice, fiind ocupate de profesori angajaţi în acelaşi regim de plată cu ora”, arată comunicatul de presă transmis de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

În anul şcolar curent, numărul posturilor cu angajare pe perioadă determinată la plata cu ora a fost redus de la aproximativ 30.000 la circa 16.000.

Diferenţa de ore nu a fost eliminată din sistem, ci a fost redistribuită, în principal, în normele profesorilor titulari şi suplinitori.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au transmis că nu este vorba despre desfiinţarea a zeci de mii de posturi, ci despre o reorganizare a normelor didactice, iar informaţiile privind o reducere masivă de personal „nu reflectă realitatea din sistemul de învăţământ”.

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Obiceiul de 5 minute care îți poate aduce mii de euro în plus la pensie. Metoda funcționează și pentru cei cu...
Digi FM
Pericol ascuns în transportul public. Ce trebuie să faci după fiecare călătorie pentru a evita ploșnițele
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sorin Brotnei spune de ce s-a destrămat trupa Akcent. Totul a plecat de la bani: “El lua mai mult și voia și...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Daveigh Chase, actrița din „Lilo & Stitch” și „The Ring”, a murit la 35 de ani. Ce a scris iubitul ei înainte...
Adevarul
De ce nu mai vor românii să muncească în Spania. Spaniolii, îngrijorați de exod: piața muncii resimte primele...
Newsweek
Un nou ajutor la pensie pentru 4.600.000 pensionari, votat de Senat. Ce e obligată Casa de Pensii să facă?
Digi FM
Mihai Bendeac, atac dur la adresa lui Gigi Becali. Ce l-a revoltat după inaugurarea bisericii din Pipera
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a...
Digi Animal World
O pisică a urcat pe scenă în timpul finalului din „Romeo și Julieta” și a cucerit internetul: „A furat...
Film Now
El e celebru din „Top Gun: Maverick”, ea a jucat în „Scream 7”. Cine este iubita lui Glen Powell, starul care...
UTV
Zendaya și Tom Holland au întors toate privirile la Madrid. Cei doi au dat startul turneului pentru...