Mircea Miclea, despre raportul PISA: Același procentaj de la evaluările de clasa a II-a de acum 7 ani. Măsurile trebuiau luate atunci

mircea miclea

Rezultatele dezastruoase afișate astăzi la testele PISA puteau fi evitate, dacă în urmă cu șapte ani – atunci când a început să fie cunoscută problema – erau luate măsuri, a declarat Mircea Miclea, la Digi24. Fostul ministru al Educației a făcut referire la evaluările elevilor de la clasa a II-a. În plus, el a tras un semnal de alarmă: „Dacă așteptăm după sindicate nu vom face reformă niciodată”.

„Cu regret trebuie să spun că bate câmpii”, a spus Mircea Miclea, despre declarațiile făcute de Monica Anisie, actualul ministru al Educației.

„Dacă ne uităm la aceste rezultate, 30% dintre elevi sunt cu performanțe sub minimul necesar, deci sunt cu probleme serioase de analfabetism funcțional. Exact același procentaj a fost atunci când ei au fost evaluați în clasa a II-a. Noi știam cu șapte ani înainte că există acest procent de elevi, datele de atunci se pot arăta. Din păcate, aceasta este cauza principală a acestor rezultate, nu s-a aplicat Legea Educației, care spunea că aceste rezultate de la evaluările naționale din a II-a, a IV-a, a VI-a, se iau ca evaluări formative. Adică, pe baza lor, tu iei măsuri, atunci când le ai, deci trebuiau luate măsurile în urmă cu șapte ani și aveam alte rezultate acum. Atunci când ai aceste evaluări stabilești pentru cine faci învățare remedială, adică de exemplu faci meditații în after-school cu elevii respectivi, pentru cine faci consolidare”, a adăugat Mircea Miclea, într-o intervenție telefonică la Digi24.

„Este vorba de o situație de nerespectare a legii de la firul ierbii, de la nivel de școală până la nivel de minister, pentru că profesorii când au dat aceste evaluări și au obținut rezultatele, le-au ascuns, de fapt, față de părinți și nu au făcut nimic cu ele, ca să optimizeze procesul de învățare. Nici ministerul, prin inspectoratele județene, nu au luat nicio măsură ca aceste rezultate să fie luate în calcul, pentru inspecțiile pe care urmau să le facă și pentru evaluarea profesorilor. A fost, așadar, o încălcare, o nerespectare a legii și soluția era în lege, nu are rost să mai vorbim acum de soluții. Soluțiile sunt din 2011, sunt paragrafele explicite de lege, care spun ce e de făcut”, a mai spus fostul ministru.

„Această vinovăție colectivă - toți suntem vinovați, toți trebuie să luăm măsuri - este aberantă. Nu sunt toți vinovați. Unii au gândit ce trebuie făcut, sunt unii profesori în școală care își fac treaba, nu toți sunt vinovați, sunt unii care sunt vinovați, cei care își fac treaba prost, de la nivelul de minister și până la nivel de școală. Dar ca să schimbăm această situație ar trebui ca creșterile salariale să nu fie făcute nediferențiat, adică creștere egală de salarizare la toată lumea, ci diferențiat, în funcție de performanța profesorilor”, a mai spus Mircea Miclea.

Fostul ministru a recunoscut că niciun sindicat nu va accepta o astfel de salarizare a profesorilor: „Dacă așteptăm după sindicate nu vom face reformă niciodată”.

„Această școală unde profesorii predau cu lehamite primește aceiași bani, profesorii primesc aceleași salarii ca profesorii care își fac treaba. Am avut o creștere salarială cu impact nesemnificativ asupra educației”, a concluzionat fostul ministru.

România are cele mai slabe rezultate din ultimii nouă ani la testele PISA. Este vorba despre acea evaluare care ne arată cât de pregătiți sunt elevii de 15 ani la capitolul matematică, științe și citire. Datele sunt dezastruoase: România ocupă locul 47 din 79. Gradul de analfabetism funcțional este la cote maxime: 44 la sută dintre elevi nu înțeleg ce citesc.

Rezultatele la testarea PISA 2018 au fost afișate marți dimineață, pe site-ul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

Redactor web: George Costiță

Digi OnlineLive
Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate