Mircea Miclea: Sunt foarte mulţi impostori în învăţământ

Data publicării:
mircea miclea

Salariile profesorilor cresc, dar nu şi calitatea actului educaţional. La catedră ajung oameni fără vocaţie şi fără o pregătire pedagogică serioasă. De fapt, sunt mulţi impostori în sistem, spune fostul ministru al Educaţiei Mircea Miclea, invitat al emisiunii „În faţa ta”.

El însuşi profesor propune ca şcoala să facă angajări şi concedieri, să trieze cadrele didactice în funcţie de performanţele de la clasă. Şi tot şcoala să decidă când unii dascăli merită salarii mai mari.

Mircea Miclea: „Dacă noi revenim la legea din 2011, atunci vom accepta faptul că un profesor trebuie să fie angajatul şcolii. În momentul de faţă, din păcate, el este angajatul sistemului de învăţământ. Efectul este următorul: dacă toată lumea e de acord că un profesor este foarte slab la clasă, directorul şcolii nu îl poate schimba pentru simplul fapt că nu are pârghii. Acest profesor este angajatul sistemului, nu al şcolii.

Dacă însă schimbăm legea sau o facem aşa cum era în 2011 şi şcoala angajează şi şcoala te concediază dacă nu eşti performant, atunci putem să asistăm la o cernere a impostorilor din sistem. Pentru că sunt foarte mulţi astfel de, din păcate, foarte multe astfel de personaje, care nu-şi merită nici măcar salariul de-acum. După cum unii dintre profesorii din sistem merită dublu sau triplu salariul pe care-l au.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri