Nicușor Dan, despre clasa cu predare în română închisă în Ucraina: MAE a deschis o anchetă. Ce spune Zelenski

Data actualizării: Data publicării:
nicusor zelenski
Nicușor Dan și Volodimir Zelenski, alături de liderii participanți la Summitul Inițiativei pentru Integrare Carpatică „Carpathian 8”. Sursa foto: x.com/ZelenskyyUa

Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că Ministerul Afacerilor Externe investighează situația de la școala din Orlivka, regiunea Odesa, unde o clasă I cu predare în limba română a fost închisă la numai câteva zile după deschidere. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a admis că au existat „situații izolate” privind închiderea unor școli, dar a dat asigurări că decizia autorităților centrale este ca nicio instituție de acest fel să nu fie închisă în timpul războiului.

Declarațiile au fost făcute la finalul Summitului Inițiativei pentru Integrare Carpatică „Carpathian 8”. Nicușor Dan a vorbit despre „progrese remarcabile” în relația bilaterală în privința minorității române și a subliniat că „școlile românești vor rămâne așa cum sunt”, potrivit Agerpres.

„În primul rând, a fost anul în care, printr-un decret oficial în Ucraina, limba română a putut fi celebrată la data de 31 august, așa cum o făceau deja România și Republica Moldova. În al doilea rând, am repus în funcțiune comisia bilaterală privind minoritățile din cele două state, care și-a reluat activitatea săptămâna trecută, după o pauză de câțiva ani. Unul dintre principalele obiective ale acestui comitet este evaluarea situației școlilor cu predare în limba maternă. În al treilea rând, din partea autorităților române, bursele destinate etnicilor români din Ucraina, care fuseseră suspendate timp de 2-3 ani, au fost reacordate pentru elevii români”, a declarat Nicușor Dan.

Președintele a precizat că Ucraina pregătește o reformă a educației, însă a afirmat că există o înțelegere privind menținerea actualei structuri a școlilor românești.

„Așadar, se profilează o reformă educațională în Ucraina, despre care președintele Zelenski va oferi mai multe detalii, însă am convenit ca școlile românești să își păstreze structura actuală, beneficiind totodată de sprijin din partea statului român pentru a funcționa în condiții optime. Cât despre situația de la Orlivka, aceasta face în prezent obiectul unei anchete desfășurate de Ministerul nostru al Afacerilor Externe, în colaborare cu Ambasada Ucrainei la București, urmând să vă furnizăm toate detaliile de îndată ce investigația va fi finalizată”, a explicat Nicușor Dan.

Zelenski: „Decizia de bază rămâne fermă: nimic nu poate fi închis”

La rândul său, Volodimir Zelenski a recunoscut că au existat „situații izolate” în care școli cu predare în limba română au fost închise, dar a susținut că autoritățile centrale au intervenit și că, pe durata războiului, astfel de instituții nu ar trebui închise.

„Decizia adoptată a ținut cont de starea de război; de la debutul conflictului în Ucraina, au existat într-adevăr anumite situații izolate, însă le-am stopat imediat, stabilind că pe durata stării de război nu se poate închide nicio instituție. Prin urmare, dacă există aspecte problematice sau dețineți informații în acest sens, v-am fi recunoscători să le împărtășiți imediat cu noi”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean a explicat că pot exista decizii luate la nivel local pe care autoritățile centrale nu le controlează în totalitate, dar a insistat că poziția Guvernului de la Kiev este ca instituțiile să nu fie închise.

„Asta înseamnă că la nivel local pot exista anumite decizii pe care Guvernul, prim-ministrul sau Ministerul Educației nu le pot controla în totalitate, ceea ce este de înțeles, dat fiind rolul autorităților și al puterii locale, însă decizia de bază rămâne fermă: nimic nu poate fi închis. Așadar, pentru orice astfel de cazuri menținem o legătură strânsă prin intermediul Ministerului nostru al Afacerilor Externe și al misiunilor diplomatice de aici, astfel încât să putem gestiona eficient orice situație”, a spus liderul de la Kiev.

Clasa de la Orlivka, închisă la patru zile după deschidere

Cazul care a provocat reacțiile Bucureștiului și Kievului privește o clasă I cu predare în limba română din satul Orlivka, fost Cartal, din regiunea Odesa, care a fost închisă la numai patru zile după deschiderea sa.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat miercuri că a făcut demersuri atât la București, cât și la Kiev pentru clarificarea situației și găsirea unei soluții care să permită continuarea cursurilor în limba română. Potrivit MAE, clasa fusese deschisă în urma demersurilor Consulatului General al României la Odesa, după solicitări venite din partea comunității românești locale.

„Ministerul Afacerilor Externe a fost informat despre situația clasei I cu predare în limba română din Cartal (Orlivka) și a întreprins demersuri atât la București, cât și la Kiev pentru clarificarea situației și identificarea unei soluții care să permită continuarea instruirii în limba română. Deschiderea clasei respective s-a realizat în urma demersurilor Consulatului General al României la Odesa pe lângă autoritățile ucrainene, în baza existenței de solicitări specifice în acest sens din cadrul comunității românești locale”, a transmis MAE.

Ambasada Ucrainei la București a anunțat, la rândul său, că instituțiile ucrainene competente verifică situația de la Orlivka și că va exista o reacție după clarificarea circumstanțelor.

„În prezent, instituțiile ucrainene competente stabilesc toate circumstanțele privind situația dintr-o instituție de învățământ din localitatea Orlivka, regiunea Odesa, Ucraina. După stabilirea acestor circumstanțe, va fi prezentată reacția corespunzătoare”, a transmis Ambasada Ucrainei.

Reprezentanții ambasadei au calificat drept „nefondate tentativele unor persoane de a alimenta emoțiile negative” în jurul cazului și de a pune sub semnul întrebării, în ansamblu, politica Ucrainei privind drepturile minorităților naționale. Ambasada a precizat că Ucraina rămâne angajată în respectarea obligațiilor internaționale privind drepturile minorităților, inclusiv cele referitoare la educație.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Irina Tănase și unde lucrează în prezent. Fosta parteneră a lui Liviu Dragnea pare că s-a mutat...
Digi FM
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Vin Diesel, fotografie rară cu fiica sa de 11 ani. Ce spune actorul despre rolul de tată: „Mă completează”
Adevarul
Orașul din România unde metrul pătrat de apartament a trecut de 3.000 de euro. Cât de mare este diferența...
Newsweek
Cu cât v-a crescut salariul sau pensia în 5 ani? Asigurarea RCA s-a scumpit și de 4 ori în București și Ilfov
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998