OLIMPICI. Andrei Heidelbacher, premiat la concursuri internaționale de informatică, a studiat materia de liceu în două luni

Data publicării:
andrei heidelbacher

Andrei Heidelbacher a început să studieze informatica în clasa a IX-a, iar trei ani mai târziu a devenit cel mai bun din Europa.

„Nu cred că e niciodată prea târziu să te apuci de ceva cu ambiţia necesară poţi face absolut orice. Atunci când e pasiunea la mijloc nu ți se pare un efort mare atunci când lucrezi”, spune Andrei Heidelbacher.

Andrei şi-a demonstrat cunoştinţele în multe ţări, iar faima sa a ajuns până în Australia, unde a participat la un concurs de informatică transmis în direct pe internet.

După prima zi a vrut să recupereze și să ia aur dar și-a dat seama că e o realizare chiar şi medalia de argint”, spune mama lui Andrei.

„A avansat foarte mult cu materia de la clasă. În 2 luni a trecut prin materia din tot liceul aproape”, povestește fratele lui Andrei.

Anul trecut, lotul olimpic din care face parte şi Andrei a reuşit să obţină la olimpiada internaţională de informatică două medalii de aur, una de argint și una de bronz.

„Mă întreb ce vom mai face la anul, pentru că suntem obligaţi măcar să menţinem acest nivel. Andrei a pus Timișoara, numele școlii și România în lume”, afirmă Mariea Ştefan, director Colegiul Naţional „CD Loga”.

Andrei se pregăteşte acum de o nouă olimpiadă internațională, în Taiwan, unde face parte din lotul național al României. Deşi are oferte de la universităţi din Franţa şi Olanda, Andrei spune că vrea să studieze, în continuare, în România. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...