Premieră în România. Examen la limba chineză

Data publicării:
chinezoaica clasa examen

La această şcoală privată din Iaşi, 22 de elevi din clasele primare au venit sâmbăta la şcoală, special pentru examenul la Limba chineză. Este şansa de a obţine un atestat care le va deschide porți spre sistemul educațional chinezesc.

Îmi place foarte mult să vorbesc chineză, să învăț chineză, e foarte interesant”, spune o elevă.

M-am gândit când o să fiu mare să mai trec și prin China”, adaugă un elev.

Dascălii celor mici spun că limba chineză va ajunge în scurt timp cea mai importantă limbă de conversație în lume, iar cunoașterea ei va reprezenta un atu la angajare sau la deschiderea unei afaceri.

Ne uităm ce se întâmplă în jurul nostru, lumea este extraordinar de mobilă. Schimburile comerciale și posibilitățile de muncă sunt extrem de variate”, spune Anca Colibaba, director școală.

Ținând cont ce putere economică este China la ora actuală , e bine să cunoască cât de cât limba chineză”, afirmă bunicul unui elev.

„China e pe primul loc în ceea ce privește creșterea economică , așa că poți întâlni chinezi peste tot în lume. Cred că în viitorul apropiat toată lumea va avea ocazia să intre în contact cu chinezi sau să facă afaceri cu ei, așa că limba chineză este necesară”, spune Xiao Qi, profesor limba chineză

La nivel mondial, peste un miliard de oameni vorbesc limba chineză.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri