Proaspăt absolvent, caut în zadar un serviciu. Ce ar trebui să ofere universităţile pentru a înlesni accesul pe piaţa muncii

Data publicării:
practicaStudenti

Sătui să bată la uşi după ce termină o facultate în căutarea unui loc de muncă, studenţii români vin cu propuneri pentru o şcoală eficientă: universităţile trebuie să asigure locuri de practică şi să aibă profesori suficienţi pentru un învăţământ de calitate, nu doar pentru a scoate diplome fără valoare. Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) propune ca universităţile de stat să fie evaluate după criterii de performanţă.


Ideea studenţilor a pornit de la o realitate cu care se confruntă foarte mulţi tineri: piaţa muncii oferă puţine soluţii pentru absolvenţii de studii superioare, iar la interviu, dacă ai noroc să ajungi, vei fi întrebat ce experienţă ai. Şi cum să ai experienţă, dacă tocmai ai ieşit de pe băncile şcolii!? Prin urmare, ei propun ca universităţile să fie obligate să asigure stagii de practică.

30% dintre locurile de practică ar trebui oferite de universităţi prin parteneriate cu diverse firme, spun reprezentanţii studenţilor.

Alexandru este student la Facultatea de Limbi Străine din Capitală şi a avut noroc: timp de trei luni, el a făcut practică la Ambasada Portugaliei şi se pregăteşte pentru o carieră în diplomaţie.

Din nefericire, locurile de practică oferite de universităţi nu sunt suficiente. Mulţi au apelat la prieteni sau vecini ca să obţină adevereinţe de practică fără să facă nimic. Unii au dus o hârtie, în vreme ce alţii chiar au lucrat”, atrage atenţia tânăra Alexandra Bălăianu.

Studenţii propun ca universităţile să primească bani doar dacă sunt eficiente, mai precis, dacă respectă indicatorii de performanţă valabili în restul statelor europene: „Indicatorii care ţin de predare şi învăţare au cam 35% din pondere, indicatorii ce ţin de cercetare 35%, orientare internaţională 10%, orientare regională 20%”, enumeră Mihai Dragoş, preşedintele ANOSR.

În acest mod, universităţile cu rezultate ar putea beneficia de sume mai mari de la Ministerul Educaţiei. Până acum, cel mai important criteriu era numărul studenţilor şi mai puţin performanţa.

Ministerul Educaţiei trebuie să analizeze acum propunerile, iar până în luna martie, ar trebui să decidă implementarea indicatorilor de calitate în evaluarea universităţilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri