Prof. Rafila propune o simulare a începerii școlilor: „Nu știu cum vor funcționa separatoarele de plexiglas în cazul copiilor mici”

Data actualizării: Data publicării:
Separatoarele de plexiglas la bănci, una dintre măsurile preconizate pentru prevenirea infecției cu coronavirus în școli
Separatoarele de plexiglas la bănci, una dintre măsurile preconizate pentru prevenirea infecției cu coronavirus în școli Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Profesorul Alexandru Rafila propune ca în scurtul răgaz rămas până la începerea școlii să se facă de urgență o simulare experimentală, cu copii în clase, pentru a vedea cum funcționează măsurile preconizate de autorități, înainte de a lua o decizie finală.

„Cred că cea mai bună idee, pentru o decizie care să fie într-adevăr utilă în prevenirea infecției și pentru a evita alte complicații, ar fi o simulare: cum funcționează o astfel de clasă, să vedem cum se comportă copiii. Putem încerca o zi, două, se pot găsi copii care să fie aduși de părinți, eventual pe bază de voluntariat, și să vedem cum funcționează o astfel de clasă, cum suportă copiii masca timp de 4-5 ore, care sunt elementele care ar putea să apară, pentru că sunt lucruri la care pur și simplu nu ne gândim în acest moment, dar dacă facem o simulare, putem să vedem care sunt punctele slabe, putem să intervenim, să renunțăm, poate, la anumite lucruri pe care le hotărâm acum, pentru că e de preferat să facem lucrurile bine înainte de începerea anului școlar”, a declarat profesorul Alexandru Rafila la Digi24.

„Dacă adoptăm un act normativ și constatăm ulterior că anumite prevederi ale lui sunt inaplicabile sau mai puțin aplicabile, depinde, cred că va fi o problemă și cred că mai avem doar un foarte scurt răgaz. În aceste săptămâni cât au mai rămas până la începerea școlii, această simulare ar putea să fie făcută deja, ca să se poată lua o decizie care să apere și sănătatea publică, pe de o parte, dar să facă posibilă și desfășurarea corespunzătoare a procesului didactic”,  a arătat reprezentantul României la OMS.

Separatoarele de plexiglas ar putea fi periculoase

Profesorul Rafila a atras atenția, de pildă, că măștile trebuie să fie adaptate ca dimensiune pentru craniul copiilor pentru a furniza o protecție adecvată. „Dacă ne hotărâm într-adevăr că se vor utiliza măștile în timpul orelor, atunci să le folosim încât să aibă și efectul scontat, adică de împiedicare a transmiterii acestei boli”, a spus prof. Rafila. 

Cât despre separatoarele de plastic puse băncilor, Alexandru Rafila este reticent. „În primul rând, dacă vrem să diminuăm riscul de transmitere, grupurile de copii care se află în același timp într-o incintă ar trebui să fie mai mici. Înțeleg că acest lucru este mai greu de obținut, sunt clase, știți bine, de 35 - 40 de copii, care ar trebui să funcționeze în același spațiu în care au funcționat și până acum și în același interval de timp și atunci probabil că a existat o gândire cum să facem să diminuăm riscul de transmitere a infecției. Eu nu știu cum va funcționa un astfel de sistem cu separatoare de plexiglas, mai ales că discutăm de copii mici, care se pot împiedica de aceste separatoare atunci când se mișcă prin clasă”, a spus Alexandru Rafila. 

El a arătat că în niciun caz nu trebuie îngreunată mișcarea copiilor în clasă. „Presupunem că mai există și pauze în care ei mai intră și ies și lucrul ăsta trebuie să se facă cu ușurință, atenție, și acesta este un element, adică nu trebuie în niciun fel îngreunată circulația în clasă”, a subliniat președintele Societății Române de Microbiologie. De aceea, a pledat el, ar fi necesară o simulare a începerii școlii cu copii în clasă.

Despre o simulare și o experimentare a unor soluții vorbea recent și profesorul Mircea Miclea, fost ministru al educației. El a spus la Digi24 că începutul noului an școlar ar fi arătat mult mai bine, dacă în perioada 15 mai - 15 iunie s-ar fi experimentat diverse variante de a face școală, de pe urma cărora să fi tras învățămintele de rigoare. Fostul ministru este de părere că pe durata verii ar fi trebuit organizate meditații și cursuri de recuperare a materiei pierdute, iar începutul anului școlar ar fi trebuit decalat cu două săptămâni, adică de la 1 septembrie, pentru a câștiga timp în lupta cu pandemia.

Editor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri