Profesorii ameninţă că vor boicota examenul de Bacalaureat. V. Ponta către R. Pricopie: Plătiţi datoriile!

Data publicării:
Profesori

Pentru a supraveghea elevii în timpul examenelor, un profesor primeşte 19 lei pe zi, iar fiecare lucrare corectată este plătită cu trei lei.  

Examenul începe săptămâna viitoare, pe 10 iunie, cu probele de evaluare a competenţelor lingvistice, iar ultima probă va fi pe 4 iulie.

Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, să verifice situaţia organizării Bacalaureatului din acest an şi să achite datoriile existente, adăugând că problemele vor fi rezolvate încet, fără să cutremurăm sistemul.

Vedeţi cu organizarea Bacalaureatului, dacă avem datorii, să le plătim. Poate trebuia să le plătim mai repede, i-a spus Victor Ponta ministrului, în şedinţa de miercuri a Guvernului, potrivit Mediafax.

Examenul de bacalaureat este în pericol pentru că tot mai multe cadre didactice refuză să facă parte din comisiile de examen, deoarece sunt plătite cu sume derizorii, susţin reprezentanţii FSLI, care cer Guvernului suplimentarea acestor fonduri.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri