Profesorii sunt revoltați că au salarii mai mici decât șoferii de primărie

Data publicării:
profesori invatatori elevi cancelarie captura 20 08 2015

Legea salarizării şi revoluţia fiscală îi duc în pragul grevei pe dascălii din judeţul Gorj. Sindicatele din educaţie ameninţă cu protestele, după ce noile măsuri din domeniul fiscal au redus salariile, în loc să le crească, aşa cum promiseseră guvernanţii.

Profesorii susțin că, după transferul contribuțiilor de la angajat la angajator, creșterea cu 25% la salariu nu se va resimți. Asta în condițiile în care un profesor debutant, care avea în luna decembrie a anului trecut un venit net de 1.440 de lei, de la 1 ianuarie 2018 va primi o majorare de doar 55 de lei.

De asemenea, dascălii spun că au rămas fără mai multe sporuri din acest an. Unul dintre ele se referă sporul pentru calculator, care nu se va mai acorda decât profesorilor de informatică ori informaticienilor care își desfășoară activitatea într-o sală cu cel puțin 12 computere.

O altă nemulțumire are legătură cu reducerea posturilor din mai multe unități școlare.

Sindicaliștii amenință cu proteste dacă aceste nemulțumiri nu vor fi rezolvate.

Citiți și „Revoluția fiscală”. Salariile polițiștilor scad cu sute de lei. În învățământ, unii angajați „ar trebui să vină cu bani de acasă”

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...