PROIECT. Uniforma în școli, antidot pentru indecență

Data publicării:
uniforme

Unul dintre motivele invocate de parlamentarii care şi i-ar dori pe toţi elevii îmbrăcaţi la fel este decenţa. Ei argumentează că, astfel, vor fi evitate situaţiile în care băieţii vor fi distraşi de la învăţătură de fustele prea scurte ale fetelor.

Petru Andea, deputat PSD, iniţiatorul legii: „În şcoală, elevii trebuie să fie concentraţi pe ceea ce înseamnă procesul educativ, pe disciplinele care se predau, pe atenţia pe care trebuie să o acorde profesorilor şi mai puţin pe ceea ce înseamnă admirarea reciprocă sau competiţia între modul în care sunt îmbrăcaţi fetele sau băieţii”.

Apoi, susţin iniţiatorii, se elimină discrepanţele vestimentare dintre elevii ai căror părinţi au venituri mari şi cei cu veniuri mai modeste. În plus, ar fi şi o chestiune de etichetă, instituţiile de învăţământ putând să îşi construiască o identitate proprie.

Petru Andea: „Întotdeauna am considerat că este o soluţie foarte bună pentru a identifica în spaţiul public şi în spaţiul şcolii ceea ce înseamană categoria de elev”.

Fiecare şcoală însă va avea posibilitatea să stabilească singură modelul uniformei.

Proiectul de lege va intra în dezbaterea senatorilor la începutul lunii februarie, după ce aleşii se vor întoarce la muncă din vacanţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri