Protest al elevilor la Ministerul Educației, cu o roabă

Data publicării:
protest elevi roaba ministerul educatiei

Protest simbolic azi la Ministerul Educaţiei. Elevii şi-au dus acolo nemulţumirile... cu roaba! Consiliului Naţional al Elevilor a adunat aproape 140.000 de semnături de la elevi, părinţi şi profesori, nemulţumiţi de modul în care ministerul vrea să schimbe programa pentru liceu.

„Să fie o metaforă pentru ceea ce înseamnă în ziua de astăzi sistemul. Pentru că practic elevii sunt înrobiţi de acest sistem”, spune unul dintre elevi.

Pentru prima dată, autorităţile şi elevii sunt de acord asupra unui subiect: este nevoie de schimbare. Însă au viziuni diferite asupra a ceea ce ar trebui schimbat. Elevii de liceu vor mai puţine materii obligatorii şi mai multe opţionale pe care să şi le aleagă singuri.

Aceste planuri cadru sunt din 2003 şi schimbările care au fost aduse nu sunt deloc mulţumitoare. Trunchiul comun reprezintă o majoritate covârşitoare a ceea ce înseamnă planuri cadru. Asta înseamnă că, în loc să individualizăm pe elevi, noi căutăm metode să îi uniformizăm”, spune Ioana Băltăreţu, preşedinte Consilul Naţional al Elevilor.

De cealaltă parte, ministrul Educaţiei recunoaşte că e nevoie de schimbare, dar spune că trebuie să ţină cont de deciziile la nivel european în domeniul educaţiei.

Trebuie să asigurăm un număr de ore suficient pentru limbile străine, educație fizică și TIC. De asemenea, mai avem o constrângere a numărului de ore pentru că este ușor să solicităm încontinuu discipline și ajungem să facem în planurile cadru până la 38 de ore pe săptămână, aproape cât un program de muncă, ceea ce este inadmisibil”, declară Valentin Popa, ministrul Educaţiei.

Cele trei propuneri pentru schimbarea programei de liceu au fost lansate la începutul acestui an. De când au fost supuse dezbaterii publice au stârnit controverse.

„E o propunere de plan-cadru orientată către catedrele profesorilor”, spune Daniela Vişoianu, preşedintele Coaliţiei pentru Educaţie.

„Nu sunt sigur că vom avea o transparenţă la nivel de curriculum la decizia şcolii”, adaugă Iulian Cristache, Federaţia Părinţilor.

Schimbarea programei de liceu ar urma să intre în vigoare peste trei ani.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri