Raed Arafat: În acest moment, 15 septembrie este data de deschidere a școlilor. Ce măsuri trebuie să fie luate

Data actualizării: Data publicării:
Ministerul Educației a publicat ghidurile pentru noul an școlar
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

În acest moment, 15 septembrie este data stabilită pentru deschiderea școlilor, a declarat la Digi24 Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. Desigur, decizia ar putea fi revizuită în toamnă, în funcție de situația epidemiologică. Însă deschiderea școlilor acum era prea riscantă, a explicat Raed Arafat.

„E foarte greu într-o şcoală să vii să faci distanţare, să ţii cursurile şi să ţii copiii în pauze, că nu poţi să îi ţii numai în clasă, fără pauză, fără nimic, să nu interacţioneze. E suficient ca unul dintre ei să fie pozitiv asimptomatic şi toata clasa să ia şi o ducă acasă la ei. Sau să fie unul pozitiv asimptomatic pentru că de acasă de la el e cineva pozitiv şi să se ducă să o ducă la profesor sau la profesoară”, a explicat Raed Arafat. 

„La acest moment asta este decizia. Şi alte ţări au zis că în septembrie se reia şcoala. Dacă vedem că ceva se schimbă cu virusul, asta se analizează în preajma datei. Dar la acest moment, asta este data, asa e decizia, decizia de 15 septembrie, cred că asta e data de deschidere a şcolilor, oficială, atunci o să se deschidă şcoala. Acum e prea riscant în faza asta şi nu e doar părerea mea, e părerea tuturor” - a arătat oficialul MAI. 

Cum vor trebui să arate școlile

Secretarul de stat spune că până în septembrie toate școlile vor trebui să fie pregătite: copiii trebuie să aibă acces la apă și săpun, să li se facă educație sanitară, iar cei bolnavi să fie trimiși acasă sau la medic. Va trebui regândit sistemul de pauze și de desfășurare a orelor, mai ales în cazul școlilor cu mulți elevi: „Acces la apă şi săpun permanent pentru copii, educaţie sanitară în sensul igienei pentru toţi copiii. Orice copil bolnav nu intră în şcoală, orice copil bolnav care a intrat în şcoală este trimis acasă sau la medic, depinde de situaţii, febra trebuie să fie un motiv automat de a nu trimite copilul la şcoală în ziua respectivă. Poate trebuie gândit că şcolile cu număr foarte mare de copii pauzele lor să fie distanţate, să nu iasă toată lumea deodată la pauză, nu ştiu cum este sistemul, dar astea sunt lucruri de bun simţ de distanţare şi de control a răspândirii cum se zice”, a detaliat Raed Arafat. 

În ceea ce privește măștile, Raed Arafat este sceptic că ar putea fi purtate de copiii mai mici, fiind recomandate mai degrabă în cazul elevilor mai mari. „Cred că cel puţin de la o anumită vârstă va trebui, dar la o anumită vârstă s-ar putea să fie foarte greu să faci acest lucru. Poate pe ei poţi să îi obişnuieşti mai repede decât pe adulţi”, a spus Arafat.

Despre creșe și grădinițe deschise în perioada următoare sau pe durata verii, încă se caută soluții, dar Raed Arafat spune că n-ar fi de acord, de pildă, cu deschiderea unor afterschool-uri acum.  

Urmăriți declarațiile complete în materialul video de mai jos: 

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La ce temperatură să setezi aerul condiționat în mașină vara. Scade consumul cu 30% dacă respecți această...
Digi FM
Brad Pitt, de mână cu iubita sa, la restaurant în NYC. Ines de Ramon, șic într-o rochie mini. Alături de ei...
Pro FM
Tino, unul dintre gemenii lui Ricky Martin, cerere inedită pentru tatăl lui. Cum a reușit puștiul de 16 ani...
Film Now
Șarmantă și inteligentă. Ella Beatty, noua stea a Hollywoodului. Părinții ei sunt doi dintre cei mai...
Adevarul
Revolta unui rezident: „Nu alegeți medicina. Vă distrugeți viața! Nu ai bani de nimic”
Newsweek
Casa de Pensii are vești proaste. Plata unor pensii va fi întârziată în iulie. Care sunt motivele?
Digi FM
Soția lui Chris Hemsworth dezvăluie adevăratul motiv pentru care s-au mutat în Australia. De ce nu au ales...
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Cum îți dai seama că patrupedul tău are un accident vascular cerebral. Semnul pe care mulți îl ignoră
Film Now
Christian Bale surprinde din nou cu o transformare radicală. Nu degeaba se spune că e cel mai cameleonic star...
UTV
Hara, iubita lui Iustin Petrescu, reacție fermă după acuzațiile de violență: „Am toleranță aproape spre zero”