Remus Pricopie: Anul acesta decidem dacă includem grupa mare de la grădiniţă în învăţământul obligatoriu

Data publicării:
FETITA LA SCOALA-Mediafax Foto-Adi Piclisan-2

"Fiecare măsură pe care o introducem trebuie să fie fundamentată, foarte bine pregătită şi să reprezinte consensul discuţiilor cu toţi responsabilii din sistem. Dacă nu am fi aprobat, în decembrie, o ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii Educaţiei, în ianuarie trebuia să mergem pe cinci ani gimnaziu şi trei ani liceu, idee respinsă de toţi actorii din sistem. De aceea, încă de acum, analizăm şi posibilitatea de a modifica Legea educaţiei pentru a introduce grupa mare în învăţământul obligatoriu, proiect bine primit", a explicat ministrul Educaţiei.

Potrivit lui Pricopie, în prezent, în grupa mare sunt cuprinşi 98-99 la sută dintre copiii cu vârsta între 5 şi 6 ani.

"Exact pentru acest 1-2 la sută dintre copiii care nu merg la grădiniţă vrem să introducem învăţământul obligatoriu de la cinci ani. Acest lucru va duce la creşterea duratei învăţământului obligatoriu la 12 ani", a spus ministrul.

În unele ţări învăţământul obligatoriu începe la trei ani

Prin comparaţie, la nivel european, sunt ţări unde învăţământul obligatoriu începe şi de la trei ani. "Sigur, nu foarte multe, dar sunt", a adăugat Remus Pricopie.

În acelaşi context, ministrul Educaţiei afirmă că tendinţa în educaţie este de scădere a vârstei la care începe învăţământul obligatoriu.

"Pentru a introduce grupa mare în învăţământul obligatoriu nu este necesară o nouă infrastructură. Grupa mare rămâne la grădiniţă. Este vorba doar despre obligativitatea de a merge la grădiniţă", a mai spus Pricopie.

După ce va fi adoptată respectiva prevedere, învăţământul obligatoriu va începe la cinci ani şi se va încheia după finalizarea clasei a X-a.

"Vom avea astfel 12 ani obligatorii, ceea ce pentru România ar însemna un salt extraordinar. Discuţiile privind creşterea numărului de ani de studii obligatorii au început încă din anii '80. Aşa s-a ajuns la zece ani obligatorii, deşi se dorea să se ajungă la 12 ani. Ar fi fost foarte bine dacă s-ar fi făcut în anii '80 sau măcar în prima parte a anilor '90. Nu s-a întâmplat. Încercăm acum, după 24-25 de ani, să rezolvăm acest obiectiv. Impactul asupra dezvoltării copilului şi calităţii educaţiei va fi foarte mare, pentru că un copil care este deja într-un sistem formal de educaţie de la cinci ani are rezultate mult mai bune decât unul care nu participă la sistemul de euducaţie formală", a explicat ministrul.

Acesta este de părere că, peste patru-cinci ani, vârsta de la care începe învăţământul obligatoriu ar trebui, probabil, să fie coborâtă din nou, spre patru ani.

"Dar acum nu are rost să detaliem acest subiect. Insist, însă, să fac o precizare. Nu este vorba despre experimente, ci de reglaje pe care orice sistem viu, iar sistemul de învăţământ este un sistem viu, trebuie să le suporte, pentru că altfel nu ţine pasul cu tendinţele de la nivel internaţional", a spus ministrul Educaţiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri