Reportaj dintr-o școală finlandeză. Cât de importantă este comunicarea

Data actualizării: Data publicării:
finlanda

Digi24 vă prezintă unul dintre cele mai cunoscute şi lăudate sisteme de educaţie din lume, în acest moment. În şcolile din Finlanda, copiii nu greşesc doar pentru că sunt diferiţi. Au voie să aibă păreri şi să le spună cu voce tare, în timpul orelor.

În cea de-a doua şcoală pe care au vizitat-o jurnaliștii Digi24 în Finlanda învaţă copii cu vârste între 13 şi 15 ani, adică cei care se pregătesc pentru liceu. Aici învaţă, mai mult decât orice, cum să fie adulţi responsabili şi să facă faţă provocărilor de care se vor lovi în viitor.

Directoarea: Mergem la ora de matematică. Aici au şi un profesor pentru cei cu nevoi speciale.

Profesoară: Le-am explicat pe tablă cum să facă, iar acum ei au câteva probleme din carte pe care să le rezolve. Noi îi ajutăm. Avem şi un profesor special astăzi la oră. Ne plimbăm printre ei şi îi ajutăm pe toţi.

Profesor special: Acei studenţi care au, de exemplu, dificultăţi de învăţare, care au nevoie de ajutor şi sprijin pentru studii, de aceea sunt eu aici. Dificultăţile de învăţare pot de orice fel: dislexie, ADHD, lipsă de concentrare, probleme de atenţie, orice este nevoie şi apoi încercăm să modificăm dinamica grupului, deci încercăm să fim flexibili aici pentru orice are nevoie copilul. Încercăm ca toţi să atingă acelaşi nivel, să înveţe cât de bine pot.

De la ora de matematică, trecem la o altă oră obligatorie: finlandeza.

Profesor: Bine aţi venit! Ne pregăteam să începem o prezentare. În câteva momente va începe. Aşadar, noi vom discuta aici, iar elevii vor încerca să influenţeze părerea colegilor lor despre un subiect pe care fiecare şi l-a ales. Haideţi să ne uităm!

Regula de aur: elevii trebuie să ştie să se exprime! Ei învaţă de mici să comunice cât mai mult şi mai ales, în cat mai multe limbi străine!

Finlandezii aduc comunicarea la rang de artă!

Profesoară de desen: Primul exerciţiu a fost să facă un desen mic al unei fotografii pe care au făcut-o cu telefonul mobil, aşadar în prima lor oră au avut voie să folosească telefonul mobil şi să aleagă a cincea poză din telefon, numărând de la ultima fotografie.

Profesoară de artă digitală: Acum schiţează un personaj. Prima dată de mână, iar apoi o să facem acelaşi lucru pe calculator. O să-l deseneze şi o să facă o animaţie GIF, ca să îl facă să se mişte. Avem tablete pe care desenăm, ca aceasta.

Clopoţelul de la 11:45 anunţă că lecţiile de dimineaţă s-au terminat. Este ora mesei. Finlanda este una dintre cele două ţări europene care oferă o masă caldă gratuită elevilor.

Francesca Simionescu, jurnalist Digi24: În Finlanda, masa este considerată o parte foarte importantă a educaţiei pentru că, bineînţeles, nu poţi învăţa dacă nu ai mâncat bine înainte. În fiecare săptămână au o zi în care mănâncă doar legume şi o zi în care mănâncă doar supă.

În plus, se pune preţ foarte mare pe stilul de viaţă sănătos al elevilor, aşa că fiecare şcoală are consilieri, psihologi, asistenţi sociali şi profesori care îi învaţă să fie independenţi.

Profesoară: În mod normal, începem cu puţină teorie despre mâncare, ingrediente şi, poate, şi despre curăţenie, nutriţie. Apoi gătim, de fiecare dată lucruri diferite. Ei trebuie să poată să facă singuri lucrurile astea acasă. Vor putea trăi singuri, vor putea găti, vor putea să-şi facă ordine...

Elev: E folositor în viaţă şi cred că este şi distractiv. Şi prietenii mei sunt aici...

Un singur lucru mai lipseşte până să zici că le-ai învăţat pe toate: să coşi!

Francesca Simionescu, jurnalist Digi24: La cursul de design vestimentar, elevii confecţionează diferite haine, majoritatea pentru bebeluşi, pe care le donează apoi Crucii Roşii.

Odată învăţate aceste lecţii următorul pas este liceul. În reportajul de mâine veţi afla de la liceeni care sunt cele mai frumoase experienţe pe care le au din şcoală.

Citiți și: Reportaj Digi24 în Finlanda. Secretele celui mai renumit sistem de educație

Schimbări în anul școlar 2018-2019. Calendarul pentru vacanțe, evaluări și BAC

Reportaj Digi24. De la citit la lumânare la lecții pe tabletă. Cum a evoluat elevul român în 40 de ani

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri