Video Rețeta succesului la matematică. Cum au reușit șase elevi români să fie cei mai buni din Europa la Olimpiada internațională de la Oslo

Data actualizării: Data publicării:
lotul olimpic de matematica
Lotul de matematică al României s-a clasat pe locul 1 în Europa și pe locul 5 în lume la Olimpiada Internaţională de matematică 2022 Foto: Inquam Photos / George Călin

Cei șase elevi care au urcat România pe locul 5 în lume și pe primul loc în Europa la matematică au revenit duminică în țară. Ei au obținut două medalii de aur și 4 de argint la Olimpiada internațională de matematică desfășurată la Oslo, unde au participat 105 țări. Dincolo de această performanță - cel mai bun rezultat pentru România din ultimii 25 de ani - reține atenția următoarea informație: doar unul dintre acești tineri vine de la o școală de stat.

Cu un punctaj de 194 de puncte, lotul României, alcătuit din trei elevi de clasa a X-a şi trei elevi de clasa a XI-a, coordonat de conf. dr. Cătălin Gherghe, s-a clasat înaintea tuturor celorlalte ţări europene, iar la nivel mondial, România a obţinut locul 5. Este cel mai bun rezultat pentru tinerii matematicieni din România în acest secol.

Primele locuri au fost ocupate de China şi Coreea, urmate de SUA şi Vietnam.

„Voi sunteti campionii! Și profesorii sunt campioni”, le-a spus duminică ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, care i-a așteptat pe aeroport la scara avionului, cu covor roșu.  

Cine sunt cei șase matematicieni străluciți ai României

Medaliile de aur au fost câştigate de Radu Dragomirescu şi David-Andrei Anghel, iar cele de argint au fost obţinute de Andrei Moldovan, Vlad-Titus Spătaru, Radu Lecoiu şi Andrei Chiriţă.  Delegaţia României a fost coordonată de conf. univ. dr. Cătălin-Liviu Gherghe (Leader) şi a fost însoţită de Marius Perianu (Deputy Leader) şi de Lucian Ţurea (Observator).

Andrei Chiriţă este elev la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din București, iar ceilalți sunt elevi la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti, o instituție privată de învățământ.

Cinci dintre componenții lotului au participat în mai și la Balcaniada de matematică, unde România s-a clasat pe locul 1 (inclusiv la juniori).

„A fost toată munca pe un an cristalizată într-un singur moment și nu mă așteptam la un rezultat așa de mare”, a declarat Robert Dragomirescu, unul dintre componenții lotului.

„A fost o experiență unică, bucuria a venit pe trepte. Cu fiecare problemă primită aflai câte puncte aveai, dar cea mai mare bucurie a fost când am văzut locul țării”, a povestit Andrei Moldovan.

„Expriența a fost foarte, foarte frumoasă, dar mai frumos a fost când am aflat locul țării și sper să putem să facem la fel și la anul”, spune elevul Vlad Spătaru.

Cum se ajunge la performanță

Pentru profesorii care au pregătit acești copii extraordinari nu a fost însă o surpriză totală, pentru că știau ce pot. 

„Cred că la început au fost 6 sau 7 țări. Anul acesta au fost 105 și din ce în ce mai multe pun preț pe olimpiada internațională, așa încât rezultatul de acum zic eu că poate fi pus alături de marile rezultate nu din ultimii 26 de ani, ci din totdeauna”, a subliniat Cătălin Gherghe, coordonatorul Lotului olimpic al României la matematică. 

„La 63 se ani de la prima ediţie a Olimpiadei internaţionale de matematică, organizată la iniţiativa României, tinerii noştri arată că românii îşi merită locul în elita mondială. Mult succes mai departe”, a scris vineri pe Facebook premierul Nicolae Ciucă, felicitându-i pentru performanță.

Munca, perseverenţa şi talentul, sub o îndrumare de calitate, conduc spre rezultate extraordinare - a fost mesajul transmis, duminică, de ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, la întoarcerea în ţară a lotului României.

Doi dintre componenții lotului - Andrei Moldovan și Radu Lecoiu - alături de unul dintre profesorii care s-au ocupat de pregătirea lor, Flavian Georgescu, la rândul lui fost olimpic, au povestit la Digi24 cum a fost posibilă această performanță. Urmăriți discuția în materialul video de mai jos:

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariul președintelui Bulgariei, pus față în față cu cel al președintelui României. Diferența este...
Digi FM
Dana Tapalagă va fi înmormântată azi la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Mesajul emoționant transmis de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Cât au crescut, sunt adorabili!” Imagini rare cu copiii lui Enrique Iglesias în tricourile Spaniei după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
„Se crede Kubrick. Nu e” - Ce spune Irina Margareta Nistor despre „The Odyssey”, pariul de 250 de milioane $...
Newsweek
În ce condiții vor crește vârsta de pensionare și stagiul minim de cotizare la pensie? Legea e foarte clară
Digi FM
Cine este românca care a urcat pe scena finalei Cupei Mondiale 2026. A ținut în mâini trofeul înmânat lui Pau...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Richard Gere, cu soția și copiii la finala CM 2026. Imagini virale cu actorul din „Pretty Woman” și alături...
UTV
Andreea Ibacka rupe tăcerea după divorțul de Cabral. „Rănile se vindecă alături de ai mei”