Rezultate Titularizare 2026: Au fost publicate notele la inspecțiile speciale la clasă. Când are loc examenul scris

Data publicării:
Rezultate Titularizare 2026. Foto Getty Images
Rezultate Titularizare 2026. Foto Getty Images

Rezultatele obținute de candidații înscriși la concursul național de Titularizare 2026 la inspecțiile speciale la clasă și probele practice au fost afișate vineri, 3 iulie, potrivit calendarului oficial al Ministerului Educației și Cercetării. Aceste evaluări reprezintă o etapă obligatorie înaintea probei scrise, programată în 21 iulie.

După încheierea tuturor etapelor concursului, inspectoratele școlare organizează ședințele de repartizare, în cadrul cărora candidații își aleg posturile disponibile în ordinea descrescătoare a mediilor obținute. Procesul stabilește ocuparea catedrelor pentru anul școlar 2026-2027.

Titularizare 2026: Ce reprezintă rezultatele afișate pe 3 iulie

În perioada 8-30 iunie 2026, candidații înscriși la concursul de Titularizare au susținut inspecțiile speciale la clasă, precum și probele practice sau orale, în funcție de disciplina și postul pentru care au candidat.

Notele sunt acordate pe o scară de la 1 la 10 și reprezintă o etapă eliminatorie în cadrul concursului. Candidații care obțin mai puțin de nota 5 la inspecția specială la clasă ori la proba practică sau orală, după caz, nu pot participa la examenul scris.

  • Potrivit metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic, concursul național de titularizare cuprinde două etape de evaluare: proba practică ori inspecția specială la clasă, în funcție de specificul postului didactic pentru care candidează fiecare participant, și proba scrisă, susținută pe baza programelor aprobate prin ordin al ministrului Educației.

Candidații care au susținut inspecțiile speciale la clasă și probele practice ori orale își pot consulta rezultatele pe platforma oficială dedicată concursului național de titularizare, la adresa titularizare.edu.ro, în secțiunea aferentă concursului din 2026, precum și pe site-urile inspectoratelor școlare județene.

Titluarizare 2026
Titluarizare 2026

Proba scrisă la Titluarizare

După încheierea etapelor practice, următorul moment important al concursului este proba scrisă, programată pentru 21 iulie 2026. Examenul se desfășoară la nivel național, pe discipline de concurs, iar subiectele sunt elaborate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare.

Pentru a putea ocupa un post pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină cel puțin nota 7 la proba scrisă, în timp ce pentru angajarea ca suplinitor este necesară minimum nota 5, cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de metodologia concursului.

Calendar Titluarizare 2026

  • 16 iulie 2026: Reactualizarea datelor de înscriere  Afișarea datelor de înscriere reactualizate ale candidaților;
  • 21 iulie 2026: Desfășurarea probei scrise a concursului de Titularizare, în centre de examen la nivel national. 

Afișarea rezultatelor inițiale și contestații 

  • 28 iulie 2026: Afișarea rezultatelor inițiale la proba scrisă;
  • 28-29 iulie 2026: Înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora comisiilor de soluţionare a contestaţiilor ;  
  • 29 iulie-3 august 2026 - Soluţionarea contestațiilor; 
  • Până la 4 august 2026: Comunicarea rezultatelor finale; 
  • Perioada 5-6 august 2026: Repartizarea candidaţilor

Titularizarea este concursul național prin care profesorii pot ocupa un post didactic vacant sau rezervat din învățământul preuniversitar. În funcție de rezultatele obținute și de existența posturilor disponibile, candidații pot fi angajați pe perioadă nedeterminată, devenind titulari în sistemul de învățământ, sau pe perioadă determinată, ca suplinitori.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum eşti prins imediat că ai depăşit viteza în Bulgaria. Maşinile în care stau ascunşi poliţiştii de la...
Digi FM
Un tânăr care a crescut în grija statului a luat BAC-ul cu 8,53. Cum a reușit să își schimbe destinul și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noi dezvăluiri despre moartea lui Lauren Bennett. Tatăl artistei, declarații dure: „Nu a primit tratamentul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Acuzații de spălare de bani și acte false în proiectul imobiliar al lui Jared Kushner din Albania
Newsweek
Top 10 pensii în România. Judecătorii primesc 25.400 lei. Militarii - 5.800. Oamenii obișnuiți au 2.820 lei
Digi FM
Cât costă prosopul de plajă cu Călin Georgescu în slip. Produsul inedit, scos la vânzare pe internet, a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu doar alimentația face diferența. Trăsătura comună a oamenilor care ajung să trăiască 100 de ani
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă în costum de baie, în vacanță cu prietenii. Ce s-a întâmplat cu povestea de iubire...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...