România Copy & Paste | Lucrări de dizertație comandate ca pe mâncare. Mărturia unei „scriitoare”

Data actualizării: Data publicării:
icon plagiate

Plagiatul nu este doar apanajul politicienilor care s-au blindat cu titluri academice. Copiatul a cuprins întregul sistem de învăţământ şi pare greu de ţinut în frâu. Internetul este o sursă inepuizabilă de lucrări scrise la comandă. Există firme care de ani buni funcţionează ca fabrici de lucrări. Le-am descâlcit mecanismul care are premizele unei structuri infracţionale. Autorităţile ridică neputincioase din umeri şi arată spre cadrele didactice, care sunt complici la această fraudă în masă. Cei care suferă sunt studenţii şi cercetătorii oneşti a căror imagine a fost compromisă. Urmăriţi acum un reportaj Din|interior.

Plagiatul înseamnă furt. Unul tot mai simplu de înfăptuit, odată cu dezvoltarea tehnologiei. Poţi fura informaţii de pe internet cu gigabitul sau poţi plăti câteva sute de lei pentru ca altcineva să scrie în locul tău o teză.

O industrie a imposturii care are legi și niciun control. Deja generalizatul "toata lumea copiază", de la cel mai mic elev si până la cel mai mare om din stat, a pus o pată pe imaginea cercetării românești. Dar lucrările de doctorat plagiate sunt doar vârful icebergului. Sistemul este pătruns până la măduvă de această boală. Una pe care o duce pe picioare, cu complicitatea tuturor. Elevi, studenți, profesori, părinți.

Afacerile cu diplome oferă servicii în pas cu vremurile. Un grup de redactori îți scrie la cerere o lucrare de orice tip, licență, dizertație, doctorat, pe orice temă. Am reuşit şi noi să comandăm o lucrare de dizertaţie cu uşurinţa cu care ne-am fi comandat masa de prânz.

Reporter: Buna ziuă, aș dori și eu o lucrare de dizertație cu titlul „Etică și deontologie în relații publice”.

Răspuns telefon: Trebuie doar să completați formularul online și revenim noi în maxim o zi.

Reporter: Bun, acuma toţi verifică antiplagiat. Mie mi-e frică, cum poate fi sigură lucrarea mea?

Răspuns telefon: Păi e scrisă la comandă...

În doar câteva ore am primit și oferta de preț. 680 de lei, cu o reducere de 20%, dacă se face plata în cinci zile. Și cu o serie de indicații pentru ca lucrarea să pară redactată de autorul însuși. "Vă rugăm să specificați de la început toate "toanele" și "pretențiile" profesorului coordonator pentru a evita situații neplăcute în care trebuie refăcute parțial sau total anumite părți din lucrare", ne mai cere redactorul care a revenit si în următoarele zile cu mesaje. Şi ca să atragă clienţi, se împăunează pe YouTube cu lucrările lor.

Plagiate la comandă - mărturia unei colaboratoare

Acesta este doar unul dintre serviciile de fabricat plagiate - firma Syndrya Software SRL, din Brașov, deținută de Dragoș Clinciu. Bărbatul a mai avut alte șapte firme cu obiect principal de activitate editarea de cărți sau intermedieri în comerțul cu produse diverse, domenii care nu au treabă cu ce făceau în realitate.

Doar numele acestor firme este mai apropiat de adevărata activitate - Textwriters, Text Broker, Ghost Writing, Bibliography, Akademika Publishing.

Brașoveanul a înființat şi o asociaţie a consultanţilor în educație, iar în profilul sau de Linkedin anunţă ca a absolvit mai multe cursuri online, la instituții prestigioase - Massachusetts Institute of Technology, Yale sau Washington Computer Science and Engineering. Am încercat să îl contactăm pe Dragoş Clinciu atât la telefon, cât şi la adresa firmei sale. Fără succes.

O fostă angajată, care scria astfel de lucrări pentru alţii, a fost de acord să ne explice cum funcţionează platforma de produs plagiate.

Ioana, fostă colaboratoare a afacerii redactarelacomandă.ro: „Redactorii consultanţi licitează nişte sume pentru anumite temele oferite de clienţi. Cel mai mic preţ primea respectiva lucrare. Fireşte, mai erau şi alte condiţii. Să aibă oareşce experienţă pe domeniul respectiv. Eu îmi trecusem ca domenii de experienţă stiinţe sociale, în general. Nu aveam contract cu nimeni, nu era pe bază de contract. Până şi banii lor erau primiţi prin intermediul meu, în sensul că eu încasam de la client şi cred că 30% din suma totală le revenea lor. Colaborarea mea cu ei era simplul fapt că îmi oferea platforma asta prin intermediul căreia luau clienţii legătura cu mine, că altfel nu m-ar fi ştiut nimeni că eu pot să fac lucrări. Nu aveai voie să îi ceri clientului adresă, număr de telefon, mail. Pentru că tocmai asta era ideea, să ia şi ei nişte bani, să-şi justifice cei 30%. În jumătate de an, Ioana a făcut cinci lucrări de licenţă şi disertaţie în domeniul psihologiei şi pedagogiei. Se gândeşte că cei care şi-au luat diplomele pe munca ei ar putea acum să le predea copiilor săi la şcoală. Ori să concureze pentru acelaşi job cu ea.

Ioana, fostă colaboratoare a afacerii redactarelacomandă.ro: „Mi-am dat seama că îmi fur singură căciula, mi s-a părut nedrept, mi-am dat seama că e greşit, complet greşit ce fac.”

Firma din Braşov se laudă cu 16 ani de experienţă si peste 14.200 de lucrări redactate. Adică numărul lucrărilor de diplomă a două generaţii de absolvenţi ai Politehnicii bucureştene, de exemplu.

Internetul este plin de astfel de servicii. Dimensiunea fenomenului poate fi doar ghicită şi este departe de a fi diminuată.

Întreaga lume academică e în căutarea de soluţii. Profesorul Marian Popescu este membru al reţelei de integritate academică a Comisiei Europene - Etinet. Este și unul dintre cei care a dat verdictul în cazul plagiatul lui Victor Ponta, și știe exact cum funcționează rețeaua de "scriitori din umbră".

„Un profesor de la o universitate scoţiană ne-a arătat pe viu ce înseamnă acest contract cheating. A deschis un site al unui astfel de furnizor, spui ce vrei, vreau o lucrare de dizertaţie, o vreau în cinci zile, cerinţele profesorilor sunt astea, astea şi demonstraţia a făcut-o în timp real. Şi pe ecran au început să apară scriitorii din umbră şi licitau. Spuneau că pot face asta contra sumei de 200 de lire, alţii cu 250, la final se înscriseseră 20 şi ceva. O industrie... La final am pus şi eu întrebarea, cât de legală este această chestiune, cum este încadrat legal plagiatul pe zona academică. Aici apar mari probleme, universitatea demonstrează că e plagiat, dar în loc să se considere că universitatea este cea mai competentă, apar acţiunile în instanţă. Or instanţa nu este pregătită pentru a examina un plagiat”, spune Marian Popescu, profesor universitar, coordonatorul Comisiei de etică a Universității din București.

„Este foarte greu la acest nivel să controlăm această piaţă, dar ceea ce trebuie să facem este responsabilitatea cadrelor didactice care vin să evalueze aceste lucrări. În momentul de faţă, în majoritatea universităţilor din România există aceste programe antiplagiat. Vă dau un exemplu concret, la Academia de Studii Economice, în urmă cu doi ani de zile, am introdus obligatoriu această platformă care este o procedură informatizată prin care se finalizează studiile de licenţă, de masterat şi pentru nivelul trei, doctoratul. (...) Acum doi ani de zile când am introdus această platformă, 30% dintre absolvenţi nu s-au mai prezentat la examenul de finalizare a studiilor”, declară Pavel Năstase, Ministrul Educaţiei.

Elena Ceaușescu, plagiatoare de 15 ani

Dacă în ultimii ani, politicienii se blindează cu titluri şi lucrări, nici lumea academică nu a fost vreodată ferită de problema copiatului. Nu la același nivel, e drept. Un plagiat celebru, dar despre care nu se vorbea nici în şoaptă înainte de 89 a fost acela al Elenei Ceauşescu. Practic, savanta de renume mondial a plagiat timp de 15 ani.

Un alt caz răsunător a fost cel dezvăluit de Marin Sorescu, în revista Ramuri, în 1978 cu privire la al treilea roman din seria Incognito a lui Eugen Barbu. Acuzatul avea funcții importante în acele vremuri, printre care cea de membru supleant al CC al PCR şi deputat în Marea Adunare Naţională. În 1990, Eugen Barbu a fost exclus din Uniunea Scriitorilor.

La începutul anilor 2000, izbucnea un nou scandal: însuşi preşedintele Academiei Române de atunci, Eugen Simion, era acuzat că a coordonat un manual de limba română cu fragmente furate din alte cărţi.

În ultimii 27 de ani, în România au fost acordate 67.000 de titluri de doctor în ştiinţe. Jumătate dintre ele doar în ultimii şase ani. Un vârf s-a înregistrat în 2012, când a fost dezvăluit şi plagiatul premierului de atunci, Victor Ponta. A fost momentul după care a început să se discute deschis despre fenomenul plagiat.

Universitatea din București a achizitionat un soft anti-plagiat și a început vânătoarea. Treptat, și alte universități și-au cumpărat programe similare. Astfel că în anul 2016, s-au acordat, în toată ţara, doar 2000 de titluri de doctori, de trei ori mai puţin fata de 2012.

„Cu siguranţă, dacă în anii de gimnaziu şi de liceu elevii ar fi învăţaţi să îşi folosească mai mult propria capacitate intelectuală şi ar fi evaluaţi după capacitatea lor de a înţelege decât după cea de a reproduce ceea ce au învăţat, ar fi o rată mult mai scăzută a plagiatului şi a altor forme din-acestea de malpraxis academic”, spune Mircea Dumitru, rectorul Universităţii din Bucureşti.

Plagiatele policienilor

Jurnalista de investigație Emilia Şercan a dezvăluit zeci de plagiate făcute de politicieni. Pe unii i-a costat funcţia, alţii şi-au văzut nestingheriți de carieră. Ca lector la Universitatea din Bucureşti, Emilia Șercan pică orice student încearcă să fure munca altuia. Ca să descopere plagiatele politicienilor a stat în bibliotecă mai mult decât autorii lucrărilor.

Persoane care pot să devină avocaţi sau magistraţi asistenţi iar titlul de doctor devine un avantaj prin exceptarea acestora de la concurs. Apoi, cei care doresc să devină chestori în Ministerul de interne pot să acceadă la această poziţie fără concurs”, afirmă Emilia Şercan, jurnalist de investigaţie.

Privilegii de care ar trebui să se bucure doar profesorii şi cercetătorii. Antonio Rădoi este cercetător în cadrul Institutului de Microtehnologie din Bucureşti, cu un doctorat luat la Universitatea Tor Vergata din Roma si mai multe burse de cercetare la institute din Germania şi Franţa. E interesat de chimie, nanotehnologie, biosenzori. Domenii destul de rigide, dar care nu sunt ferite de furtul intelectual.

„În mod normal, etica în cercetare prevede ca tu să nu falsifici datele, să nu produci, să nu le scoţi din joben acele date sau să nu plagiezi, care înseamnă plagierea, autoplagierea, povestirea, duplicarea lucrărilor ştiinţifice pentru că se practică. A început să devină din ce în ce mai elaborat acest proces de plagiere. Ce se poate face creşterea calităţii articolelor publicate prin impunerea unor standarde. E foarte greu să trişezi pe articole ştiinţifice, mai ales când ţinteşti reviste de calitate care au un factor de impact ridicat. Şi într-adevăr există acele black list în care sunt trecuţi anumiţi autori care au o interdicţie de o anumită durată”, spune Antonio Rădoi, cercetător, membru al Asociației Ad-Astra.

Lista plagiatorilor

Cu alte cuvinte, revistele ştiinţifice importante deţin o listă cu nume de plagiatori care au interdicţie internaţională. Un sistem de tipul interpolului care ţinteşte furtul intelectual din cercetare.

Un studiu realizat în 2014 arată că avem de trei ori mai multe titluri de doctor decât articole ştiinţifice publicate în reviste recunoscute internaţional. Doar că cercetarea ar trebui să producă rezultate şi implicit să atragă investiţii. Ceea ce nu prea se întâmplă la noi.

„Dacă noi folosim echipamente care au o valoare de piaţă comercială de 100.000 de euro, această investiţie, această încredere pe care instituţiile de finanţare ale statului sau ale Comisiei Europene le pun în noi trebuie să le răsplătim prin obţinerea unor rezultate ştiinţifice bune”, mai spuen cercetătorul Antonio Rădoi.

Toată lumea copiază?

După valul demascărilor de plagiatori, institutele de cercetare străine au început să fie foarte atente la colaborarea cu românii.

„Dacă eu am colegi care au decis să rămână în străinătate să-şi continue activitatea de cercetare în cadrul unor institute din Franţa, Portugalia, Germania, evident a existat o perioadă în care nu că ar fi priviţi cu suspiciune, dar a fost ca un semn de întrebare care a planat asupra viitorilor studenţi care să fie admişi la studiile doctorale”, adaugă Antonio Rădoi.

Acuzaţiile de plagiat au devenit şi arme politice. Suspiciunile se rostogolesc în spaţiul public şi efectele sunt greu de stăvilit. Plagiate dovedite de unele instituţii au fost exonerate de altele. În lipsa unei coerenţe în stabilirea vinovatului, totul rămâne la nivelul unei gâlceve, cuvântul unuia împotriva cuvântului celuilalt.

Nici actualul Ministru al Educaţiei nu a scăpat: este acuzat că n-a pus ghilimele într-o lucrare ştiinţifică publicată.

Altfel spus în prima parte a articolului am apelat la alte surse bibliografice a altor site-uri, a altor universităţi, pe care le-am introdus acolo care sunt citate, după care am prezentat punctele noastre de vedere, după care am prezentat modelul folosit de Academia de Studii Economice. Iată o situaţie în care toată echipa noastră a fost acuzată de plagiat, dar toată echipa noastră şi colegii din universitate a considerat invers. (Reporter: Aţi copiat vreodată? Poate că m-am inspirat, dar nu am copiat”, declară Pavel Năstase, Ministrul Educaţiei.

„Da, am copiat, recunosc... La orele de limbă română aveam două ore consecutiv, în prima trebuia să învăţăm pe de rost o poezie şi în a doua să o reproducem. Recunosc că mi-am scris poezia pe bancă ca să nu mai trebuiască să o memorez pentru că mi s-a părut că e o poezie imposibil de memorat”, spune Emilia Şercan, jurnalist de investigaţie.

„Nu îmi amint... Ba da, la matematică, da, şi la chimie, în şcoala generală, dar când s-a întâmplat, când dădeau extemporale. Dar o spun cu toată sinceritatea, mă simţeam ca dracu! Ieşeam roşu pentru că ştiam că fac un lucru tâmpit, idiot”, spune Marian Popescu, profesor universitar, coordonatorul Comisiei de etică a Universității din București.

Toată lumea a copiat măcar o dată în viaţă. O premisă periculoasă, care ar deschide calea unor adevăruri greu de suportat, dar poate şi uşa spre vindecare.

I-am provocat pe elevii unui liceu din Bucureşti la o discuţie onestă despre copiat, despre Bacalaureat și teama de camere de filmat, despre profesori blazați și părinți prea exigenți.

- Aţi copiat vreodată?

- Da...

- Dar aţi copiat tot timpul?

- Nu.

- De ce? Nu s-a putut?

- Întotdeauna se poate. Sunt materii la care nu poţi că ţi-e jenă să copiezi.

- Dacă e să copiezi, copiezi la o materie, două, trei, la alea care nu te interesează şi nu ai timp. Nu cred că e cineva ca să stea să îşi facă copiuţă la toate materiile.

- La un moment dat m-a prins tata făcând copiuţe la fizică. Şi tata este mai coleric, s-a enervat foarte tare şi a sunat directorul şcolii în secunda aia că vreau ca fiica mea să dea test separat că îşi făcea copiuţe la fizică. - - Oricum nu eram bună la fizică, ştiam şi că are dreptate. Taică-miu e extrem de corect şi mi s-a părut că a fost prea aspru.

- Veţi copia la Bac?

- Cât timp am petrecut ca să învăţ, la câte alte materii am copiat ca să învăţ pentru bac, nu...

Știintele umaniste sunt cele mai vulnerabile în ceea ce privește plagiatul. Ce înseamnă însă cercetarea în jurnalism sau relații publice? Alice Teodorescu și-a luat titlul de doctor cu o lucrare despre comunitatea de fani de animaţie japoneză, o temă despre care nu poți învăța doar din cărți.

„Mă bucur foarte mult, apropo de plagiat, că s-a introdus software-ul anti-plagiat cu care eu sunt obişnuită din studiile din străinătate pe care le-am făcut înainte. A fost un procent de 0,4% pe teza mea ceea ce înseamnă că e foarte greu să poţi să reproduci, doar dacă iei efectiv copy-paste şi atunci declari că e plagiat”, spune Alice Teodorescu, doctor în ştiinţele comunicării.

Lucrarea Dianei Coman se numeşte "Biserica Română, cel mai vechi brand". Are examenul final anul acesta. Mai mult decât titlul de doctor, pentru ea a contat să poată preda la facultate. Aşa cum i-ar fi plăcut şi ei când era studentă.

„Cred că este foarte important motivul pentru care vrei să faci lucrul ăsta. Unii fac asta poate pentru titlul de doctorat şi pentru beneficiile pe care ţi le aduce acest titlu. Cred că dacă motivaţia nu e asta şi dacă scopul tău e altul cum e la mine, să ajung să predau şi să-i ajut pe alţi studenţi, nu cred că există nici măcar preocuparea asta. De ce ai face asta? Mă afectează şi nu, în sensul că le mai povestesc unor oameni treaba asta si toţi mai râd: "Hai, mă, şi tu!" Dar le-am explicat că nu e un lucru pe care să îl tratez superficial”, spune Diana Coman, doctorand.

În cazul tezelor de doctorat, plagiatele se fac în complicitate cu profesorul coordonator. Doar că acum doar doctorandul plătește.

„Un conducător de doctorat până la urmă trebuie să urmărească elaborarea lucrării, trebuie să aibă discuţii sistematice, dai înapoi un capitol, un text, refaci o pagină de zeci de ori. Îţi dai seama imediat că o frază nu avea cum să fie produsă de către doctorandul respectiv sau uneori paragrafe nu fac parte din peisaj, din filmul respectiv”, spune Camelia Beciu, conducător de doctorate.

Combaterea plagiatului

Acum, toate universităţile verifică lucrările de diplomă, disertaţie sau doctorat cu ajutorul unor softuri. La departamentul IT al Universităţii din Bucureşti sunt analizate anual sute de lucrări. Am asistat şi noi la verificarea a două dintre ele.

Ambele lucrări prezintă suspiciuni de plagiat. Acest program nu este însă instanţa supremă. Tot omul este cel care poate da un verdict clar. Şi nu este exclus ca niciuna dintre cele două să nu fie copiată. Explicaţia ne-o dă preşedintele Consiliului doctoral al Universităţii din Bucureşti.

„Se poate întâmpla ca o teză cu procent de 33%, la o verificare umană după aceea să se dovedească că nu e plagiat şi se poate întâmpla ca o altă teză care are 4% procentul de similitudini să se dovedească că în anumite părţi ale ei este plagiat. Rolul softului este foarte mare pentru că îl ajută pe specialistul care realizează verificarea după aceea să se uite în anumite locuri specifice şi să verifice cele mai grave suspiciuni, deci softul te ajută să vezi foarte multe lucruri care altfel uman să nu le găseşti niciodată. De ochiul uman este nevoie întotdeauna”, afirmă Bogdan Murgescu, directorul Consiliului studiilor universitare de doctorat, Universitatea din Bucureşti.

Site-ul cu plagiate și cel mai mare dușman al lui: autoritățile

Dorin Isoc este expert în proprietate intelectuală şi de cinci ani a pornit o adevărată vânătoare de plagiate. Le publică pe site-ul plagiate.ro. Are de dat o luptă grea cu un sistem a cărui frică de a fi arătat cu degetul este mai puternică decât corectitudinea.

„În România se găsesc cel puţin 10.000 de opere plagiate, ceea ce este imens. Ceea ce am încercat a fost să stimulăm persoanele care ştiau de plagiate să ni le raporteze, iar pe de altă parte să acţionăm prin mijloace specifice în faţa unor organe. În acest moment, principalul duşman al campaniei pe care o purtăm noi sunt autorităţile. Şi în ordinea lor Academia Română, Ministerul Educaţiei, universităţile, care nu vor ca plagiatul să dispară din România. Le e frică de ce s-ar putea vedea dacă campania ar merge corect, potrivit legii. Toate lucrările de licenţă, master, doctorat trebuiesc anulate. Titlurile de pe urma acestor documente trebuiesc anulate. Atunci când vine vorba de profesori, aceştia trebuie lipsiţi de dreptul de semnătură care să privească bugetul de stat. Un om care a înşelat societatea, nu mai are voie să pună mâna pe banii publici”, declară Dorin Isoc, profesor, expert în proprietate intelectuală.

„Există această tendinţă la noi în România de a face teze voluminoase, în care povesteşti pe 150 de pagini care este stadiul cunoaşterii şi încă 50 de pagini din teza respectivă care înseamnă contribuţia personală. Poate că ar fi mai bine să găsim o modalitate prin care să nu mai fie necesar acest stadiu al cunoaşterii, pur şi simplu teza de doctorat să conţină doar contribuţia proprie care poate conţine un număr de pagini. Einstein a scris trei pagini şi a revoluţionat lumea”, susține Pavel Năstase, Ministrul Educaţiei.

În fiecare an, peste 160.000 de absolvenți de studii de licență, masterat sau doctorat ies din facultate. În ceea ce priveşte titlurile de doctor, specialiştii estimează că jumătate au fost obţinute cu lucrări copiate sau de proastă calitate. Ministerul Educaţiei a retras însă până acum sub 1% din titlurile de doctor acordate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri