Modificări în orarul elevilor: cursurile în trei schimburi, interzise. Anunțul ministrului Educației despre școlile din mediul rural

Data actualizării: Data publicării:
Daniel David, ministrul Educației.
Daniel David, ministrul Educației. Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Educaţiei, Daniel David, anunţă că, începând din anul şcolar 2025-2026, în şcolile din România va fi interzisă organizarea cursurilor în trei schimburi. Daniel David consideră organizarea cursurilor în trei schimburi drept o problemă majoră, care afectează calitatea actului educaţional”. Cât despre soluționarea unor aspecte presante ale infrastructurii de învățământ, mai ales din mediul rural, ministrul Educației a declarat că se așteaptă ca, din toamnă sau, cel târziu din primăvara anului viitor, problema şcolilor cu toaleta în curte să nu mai existe, anunță news.ro.

Ministrul Educaţiei a anunţat, joi seară, în raportul de activitate făcut public pe Facebook, că începând din anul şcolar viitor va fi interzisă, prin lege, organizarea de către şcoli a cursurilor în trei schimburi. Conform legii învăţământului, începând cu anul universitar 2025-2026 acest lucru este interzis”, a anunţat Daniel David, referindu-se la învăţământul în trei schimburi. 

Anterior, ministrul Educaţiei declara că, în opinia sa, organizarea cursurilor în trei schimburi în unele şcoli este o problemă majoră, care afectează calitatea actului educaţional”.  Acest lucru este descurajat prin legislaţia pe care o avem, se mai dau unele excepţii doar ca să putem derula activitatea educaţională, dar sunt excepţii şi nu reprezintă ceva foarte răspândit în sistem. Dar este drept, şi puţine fiind, trebuie să găsim soluţii pentru a corecta această situaţie”, susţinea ministrul.

Ministrul Educaţiei: Mă aştept ca, din toamnă, să nu mai avem problema şcolilor cu toaleta în curte

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a anunţat, totodată, că în bugetul Ministerului există fonduri pentru construirea de toalete în toate şcolile care nu au grupuri sanitare în interior, afirmând că se aşteaptă ca din toamna acestui an, cel târziu din primăvara anului viitor, să nu mai fie astfel de situaţii.

Am reuşit să prindem în bugetul din acest an toate unităţile şcolare care încă aveau probleme cu unităţile sanitare. În formula metaforică, să spun aşa, erau şcolile cu toaleta în curte. Am vrut să încheiem problema asta odată, fiindcă mereu susţineam diverse şcoli, după aceea apăreau altele. Am cerut inspectorilor să facă o analiză foarte riguroasă să ştim exact câte sunt, după aceea am solicitat buget, Hotărârea de Guvern a trecut astfel încât din acest moment mă aştept ca din toamnă, cel târziu din primăvara anului viitor, să nu mai avem această problemă”, a anunţat, joi seară, ministrul Daniel David.

El a precizat că a gândit un mecanism de control în aşa fel încât măsura să fie implementată. Una dintre măsuri este aceea ca evaluarea periodică a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar să includă existenţa grupurilor sanitare în interiorul şcolilor, în aşa fel încât să fie descurajată menţinerea unităţilor de învăţământ cu toalete în curte.

Ministrul a spus că ar fi fost cumva penibil” ca în şcoli să fie introduse cele mai noi tehnologii, în timp ce toaletele să rămână în curţile acestora.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu poate România să doboare toate dronele rusești care îi încalcă spațiul aerian. Ce sisteme de apărare...
Digi FM
Kate Middleton, în centrul atenției la nunta lui Peter Phillips. Cum a apărut prințesa de Wales la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paul McCartney compară faima lui Taylor Swift cu fenomenul Beatles: „Nu cred că are nevoie de sfaturi”
Film Now
Actorul James Handy, cunoscut din „Top Gun: Maverick” și „Jumanji”, a murit la 81 de ani. A fost ucis de fiul...
Adevarul
România imobiliară cu mai multe viteze: de ce apartamentele costă de peste trei ori mai mult de la un oraș la...
Newsweek
Criză la pensie. Număr uriaș de dosare pentru Mica Recalculare, blocate de adeverințe greșite. Se pierd bani
Digi FM
Solistul de la Imagine Dragons și iubita sa au strălucit la prima apariție oficială de când formează un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Robert Pattinson, revoltat după ce a fost criticat pentru fizicul din „Batman”: „M-am antrenat în fiecare zi...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...