Şcoală distrusă în proporţie de 90% de trei copii. Primar: Unul are o adeverinţă dubioasă că e apt, vom verifica

Data actualizării: Data publicării:
Scoala vandalizata de trei copii jud Giurgiu 120919 (8)

Unul dintre cei trei copii care au distrus şcoala din Clejani, după ce s-au enervat pe o jucărie muzicală, a mai cauzat probleme, dar nu la acest nivel, a declarat la Digi24 Florin Nidelea, primarul localităţii.

"Un copil a venit cu adeverinţă medicală că e apt, este dubioasă acea adeverinţă, va fi verificată.

Am mai avut probleme cu el anul trecut, dar nu la nivelul ăsta, i s-a scăzut nota la purtare", a spus primarul.

Potrivit acestuia, şcoala este distrusă în proporţie de 90%.

Primarul a dat asigurări însă că în următoarele două zile se va lucra continuu şi că toată lumea se va implica pentru ca şcoala să devină funcţională, iar de luni să poată fi deschisă pentru cursuri.

În prima fază, cheltuielile vor fi suportate de primărie.

"S-a discutat cu fiecare familie a copiilor respectivi, oamenilor le pare rău pentru ce s-a întâmplat, au spus că ne vor ajuta la repararea pagubelor".

Întrebat ce i-au spus cei trei copii femeii de serviciu care i-a găsit după ce au distrus mobilierul, uşile şi instalaţiile, primarul a răspuns că ei au spus că "s-au amuzat". 

Din cauza unei jucării, copiii au vandalizat cinci clase si instalațiile sanitare

Trei copii de clasă primară au distrus în trei ore o şcoală întreagă, lăsând în urma lor un dezastru inimaginabil. Ei au povestit că s-au enervat din cauza unei jucării muzicale pe care au aruncat-o la coşul de gunoi dar care a continuat să cânte.

Cei trei copii au vârsta de 8, 9 şi, respectiv, 10 ani.

Dezastrul s-a produs acum două zile la şcoala primară din Clejani.

În trei ore, cei trei au vandalizat cinci clase, trei pentru învăţământul primar şi două de grădiniţă, cancelaria, grupul sanitar şi centrala termică.

Au rupt mobilierul şcolar şi materialele didactice, iar apoi le-au aruncat peste tot, au spart uşile, au distrus grupul sanitar şi centrala termică.

După ce au obosit, copiii au mers la grupul sanitar, au deteriorat instalaţia electrică, iar doi dintre ei au început să-şi facă duş. 

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri