Şcoală nouă într-un sat fără elevi

Data publicării:
scoala

În capătul satului Voroveşti se lucrează de zor la o şcoală care ar trebui să primească 180 de elevi. Numai că în zonă locuiesc cel mult 80 de copii. Proiectul a început în 2012 şi a fost oprit până în toamna acestui an. S-a reziliat contractul cu firma care s-a apucat de lucrări, apoi s-a stabilit un alt constructor.

La vremea aceea aici erau în jur de 130 de elevi, acum ne ducem în jur de 77-78. Dacă se ţinea cont la vremea aceea de o statistică, un recensământ al populaţiei şcolare de viitor, sigur că nu s-ar fi amplasat aici,” spune Vasile Bulbaşa, viceprimarul comunei Miroslava.

Elevii care au mai rămas merg la şcoală în alte comune sau chiar în oraş. Odată, şcoala din sat era singura speranţa ca ei să nu mai facă naveta. Însă părinţii nu mai iau în calcul revenirea lor în sat.

E prea mare şi ar putea să facă altceva,” spune un localnic.

Dascălii şi autorităţile caută acum o altă destinaţie pentru clădire. Mulţi spun că mai bine se construia în altă parte, unde există elevi.

În centrul comunei ar fi nevoie de o şcoală mai mare. Aceste investiţii trebuie gândite foarte bine,” este de părere Beatrice Iosub, directorul Şcolii Gimnaziale ''Colonel Constantin Langa'' Miroslava.

Orice investiţie când se începe trebuie făcut un studiu de impact, să vadă ce populaţie şcolară am, ce perspectivă de dezvoltare are satul. În funcţie de numărul de elevi care sunt în zonă n-ar fi fost necesară,” declară Vasile Bulbaşa, viceprimarul comunei Miroslava.

În replică, reprezentanţii Ministerului Educaţiei susţin însă că autorităţile locale au fost consultate atunci când s-a decis construcţia şcolii.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri