Sesizare de plagiat privind lucrarea de doctorat a lui Cristian Buşoi

Data publicării:
cristian busoi - fb

Buşoi şi-a susţinut lucrarea în cadrul şcolii doctorale a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara, avându-l coordonator pe Cristian Vlădescu.

Conform sesizării depuse săptămâna trecută, principalele lucrări care constituie sursele posibilului plagiat al lucrării sunt: Andrei Ţăranu, „Doctrine politice contemporane”, curs SNSPA 2001 şi Alina Mungiu-Pippidi coordonator, „Doctrine politice”, Polirom 1998.

Sesizarea are la bază analiza tezei de doctorat publicată pe contributors.ro, în luna februarie.

În cadrul tezei analizate, un procent alarmant din text îl constituie preluările din alte surse, citate corespunzător sau nu. Este evident că autorul cunoaşte rigorile citării - căci în anumite cazuri citează corect - cu toate acestea, în numeroase rânduri, transcrie textul din alte surse, fără să utilizeze ghilimele, apoi numeşte cu nonşalanţă sursa, ca şi cum ar încerca să se absolve de greşeală. Fără a ne pronunţa asupra relevanţei ştiinţifice a tezei, pe care o vom lăsa la aprecierea specialiştilor, ne vom limita la a observa că contribuţiile ştiinţifice ale autorului, în măsura în care ele există, sunt foarte greu de localizat fizic în corpul tezei care pare construită în esenţă ca un exerciţiu tehnoredactare de text, nu de diseminare a unor rezultate ştiinţifice”, se arată în sesizarea depusă la CNATDCU.

Semnatarii cer ca, pentru a evita orice suspiciune în legătură cu analizarea tezei de doctorat a lui Buşoi, în măsura posibilităţilor, să fie evitată desemnarea printre evaluatori de specialişti care s-au aflat într-o relaţie de natură profesională sau politică cu autorul, cum este profesorul Virgil Păunescu de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara, care este membru PNL.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri