Simulare Bacalaureat 2026: Modele de subiecte la istorie. Cum arată cerințele și ce presupune proba scrisă

Data publicării:
Modele de subiecte la istorie. Foto Getty Images
Modele de subiecte la istorie. Foto Getty Images

Elevii de clasa a XII-a care vor susține proba la istorie în cadrul examenului de Bacalaureat 2026 au la dispoziție modele de subiecte care evidențiază structura și tipurile de cerințe utilizate în evaluarea din vară. Acestea pun accent, în special, pe analiza textelor și pe formularea unor răspunsuri argumentate, pe baza cunoștințelor acumulate în anii de studiu.

Modelele de subiecte publicate reprezintă cel mai relevant instrument de pregătire, întrucât reflectă exact structura examenului. Parcurgerea acestora contribuie la familiarizarea cu tipurile de cerințe și la dezvoltarea competențelor necesare pentru obținerea unui punctaj ridicat. Totodată, baremele de corectare oferă un reper clar pentru evaluarea răspunsurilor și identificarea greșelilor.

Cine susține proba la istorie

În cadrul Bacalaureatului, istoria reprezintă proba obligatorie pentru elevii care urmează profil umanist (filologie, științe sociale), dar și majoritatea specializărilor vocaționale (pedagogic, teologic, artistic). În schimb, elevii de la profil real sau tehnologic susțin proba la matematica, în funcție de specializare.

Cum sunt structurate subiectele la istorie

Potrivit modelului public, lucrarea este împărțită în trei subiecte, fiecare evaluând competențe diferite, iar toate cerințele sunt obligatorii. Timpul de lucru este de trei ore, iar 10 puncte sunt acordate din oficiu.

Subiectul I (30 de puncte) are la bază două surse istorice. Elevii trebuie să răspundă la cerințe punctuale, precum: identificarea unor informații din text, menționarea unor personalități sau evenimente, stabilirea relațiilor de cauzalitate, dar și formularea unor asemănări sau prezentarea unor fapte istorice.

Subiectul al II-lea (30 de puncte) presupune analiza unei singure surse istorice. Cerințele vizează extragerea de informații, formularea unui punct de vedere susținut cu argumente din text, plasarea evenimentelor în context istoric și realizarea unei argumentări pe baza unui fapt istoric relevant.

Subiectul al III-lea (30 de puncte) constă în redactarea unui eseu structurat, de aproximativ două pagini, pe o temă dată. Elevii trebuie să respecte cerințele formulate (reperele cronologice și tematice), să folosească limbaj istoric adecvat, să evidențieze relații cauză-efect, dar și să construiască un argument istoric coerent.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Micile obiceiuri care îți pot aduce mii de euro în plus la pensie. Ce fac diferit oamenii care reușesc să...
Newsweek
Topul pensiilor serviciu în România: magistrații: 25.000 lei, parlamentari: 6.300 lei, aviatorii: 13.000 lei
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a...
Digi Animal World
De ce dorm câinii atât de mult? Un medic veterinar explică adevăratul motiv și semnele care ar trebui să te...
Film Now
Tom Cruise și Elsina Khayrova, mai tânără decât el cu 25 de ani, din nou împreună? Apariția care a stârnit...
UTV
Zendaya și Tom Holland au întors toate privirile la Madrid. Cei doi au dat startul turneului pentru...