Străinii caută studenți români

Data publicării:
studenti

Universităţile din Marea Britanie sunt primele în topul preferințelor românilor. Chiar dacă studenții plătesc o taxă de nouă mii de lire pe an, mai mult de jumătate dintre cei care au trecut pe la târg își doresc să studieze acolo.

„Sunt facultăţile de top, după facultate eşti mai bine văzut că ai terminat la Cambridge, Oxford decât... şi România este bună, ştiu că este bună”, spune un student.

Iar o studentă spune că „au pe partea de medicină universităţi foarte bine dezvoltate, cursuri foarte interesante, m-am interesat deja.”

Următoarele în topul preferințelor universitare sunt Statele Unite, Olanda, Danemarca şi Germania.

În jur de două mii de euro în Olanda, însă studenţii români se pot finanţa accesând împrumuturi guvernamentale pentru a le acoperi, pe care urmează să le ramburseze de abia după ce termină facultatea, după ce se angajează. În Germania taxele de şcolarizare sunt zero. Dacă ne uităm la universităţile mari din America, acolo sunt câteva zeci de mii de dolari pe an”, declară Alexandru Ghiţă, organizator.

Business-ul, economia şi managementul sunt şi cele mai căutate profiluri la facultăţile din afară.

Adam Sambrook, vice-ambasadorul Marii Britanii în România, este de părere că „tinerii din România sunt harnici, sunt deschişi la minte. În economia mondială, începem să creştem şi în Europa, sunt sigur că sunt multe oportunităţi pentru studenţi, am văzut, de exemplu, Coventry University, care are statistica de 94% employability.”

Pe asta se bazează și o echipă de români care a fondat prima academie antreprenorială, acreditată în Olanda. Taxa este de 6.500 de euro pe an, iar profesorii sunt exclusiv oameni de afaceri. Cursurile încep toamna viitoare.

Când intră în facultate vor trebui să îşi deschidă firme şi să înceapă să lucreze cu ele. Vor fi calupuri de câte două, trei ore în fiecare zi, nu mai mult, pentru că în restul zilei ei trebuie să facă business. Trebuie să fie pe teren, pe stradă, în magazine, în funcţie de specificul fiecăruia şi să înveţe cum se câştigă bani făcând antreprenoriat”, spune Cosmin Alexandru, preşedintele fundaţiei EntrepreNation

În prezent, aproximativ 50 de mii de tineri români învaţă în universităţile din străinătate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri