Sari la conținut

Tinerii români, finaliști la NASA. Merg pe cont propriu, pentru că ministerul nu îi finanțează

Pentru al treilea an consecutiv, elevii unui liceu din Timișoara se califică în finala unei competiții internaționale organizate de NASA și MIT, una dintre cele mai prestigioase universități din lume. Ministerul Educației nu finanțează astfel de concursuri, aşa că tinerii fac rost de fonduri din donaţii. Au nevoie de cel puţin 15.000 de euro, bani pentru transport, cazare și mâncare. Trebuie să se grăbească, deoarece finala este la sfârşitul acestei luni.

România nu duce lipsă de genii, deşi investiţiile din educaţie se lasă aşteptate de trei decenii. Sebastian Maleș, elev în clasa a 12-a la liceul Grigore Moisil din Timișoara, vrea să arate că știe matematică, informatică și fizică mai bine decât toţi, în finala competiției "Zero Robotics". Participarea lui, alături de echipa din care face parte - "Casiopeea" - este însă incertă. Nu au încă banii pentru plecarea la Boston, acolo unde are loc competiția organizată de NASA și MIT, iar autoritățile statului nu finanțează acest concurs.

Sebastian Maleș, finalist "Zero Robotics": E o situație puțin incomodă, e competiție foarte mare și organizată de niște asociații extrem de mari, de mulți ani. Dar facem tot posibilul să ajungem în finală și să reușim să ne vedem codul cum rulează live pe stația internațională.

Sergiu Popescu, finalist "Zero Robotics": Este o atmosferă foarte competitivă fiindcă acolo sunt unii dintre cei mai deștepți elevi, acum studenți din întreaga lume.

Cătălin Mihai Țiu, finalist "Zero Robotics": Am strâns suma de 7 mii de euro și am avea nevoie de cel puțin încă pe atât pentru a strânge toți banii de care avem nevoie pentru bilete, cazare și mâncare."

În finala concursului de robotică s-au calificat aproape 50 de echipe, de pe toate continentele. Codurile create de elevi vor rula pe Stația Spațială Internațională.

Vlad Lupulescu, finalist "Zero Robotics": Mi-am demonstrat mie că pot să realizez ceva pe lângă diplome și cel mai important e că putem să ne vedem codul pe stația spațială.

O organizație nonguvernamentală a ajutat în ultimii ani echipele din Timișoara calificate în finala acestui concurs cu strângerea fondurilor. O face și în acest an.

Radu Ticiu, reprezentant ONG: De 3, 4 ani deja încercăm să îi ajutăm să intre în contact cu sponsori locali. Avem deja sufiente dovezi că autoritățile locale, centrale au dificultăți în a înțelege importanța unor asemenea participări.

Digi24 a solicitat un punct de vedere și din partea Ministerului Educației Naționale cu privire la criteriile care stau la baza deciziei de acordare a unui sprijin financiar pentru competițiile internaționale. Până la ora difuzării acestui reportaj, nu am primit niciun răspuns.

Etichete: timisoara , Statia Spatiala Internationala , concurs nasa , cassiopeia zero robotics

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale