Sari la conținut

Transferul elevilor de la un liceu la altul ar putea fi restricționat

Singurele mutări acceptate vor fi în condiţiile în care părinții și-au schimbat domiciliul sau atunci când e vorba despre cazuri medicale.

În fiecare toamnă, imediat după evaluarea națională și repartizarea computerizată în licee, părinții depun cereri pentru a-și transfera copiii. Mulți dintre ei nu sunt mulțumiți de liceul la care au fost repartizați în urma mediei obţinute la evaluare.

Astfel, prin transfer, elevul poate să ajungă să studieze la liceul pentru care a optat prima dată, dar nu au avut media necesară pentru a fi admis.

Reprezentanții inspectoratului școlar spun că acestă practică nu este una corectă și vor să interzică toate transferurile neîntemeiate între licee.