Un român a câştigat prestigiosul premiu Moore pentru matematică pe anul 2019

Data publicării:
matematician Ciprian_Manolescu

Românul Ciprian Manolescu, profesor de matematică la Universitatea California din Los Angeles (UCLA), a câştigat cu un articol ştiinţific E. H. Moore Research Article Prize pe anul 2019, o recompensă prestigioasă atribuită de American Mathematical Society (AMS), a anunţat miercuri site-ul lepetitjournal.com.

Premiul Moore este atribuit pentru un articol remarcabil în domeniul cercetării ştiinţifice, apărut în una dintre principalele publicaţii editate de AMS. Premiul este decernat o dată la trei ani şi valoarea sa actuală este de 5.000 de dolari americani.

Ciprian Manolescu a câştigat premiul Moore pe 2019 pentru articolul său intitulat „Pin (2) - equivariant Seiberg-Witten Floer homology and the triangulation conjecture”, publicat în Journal of the AMS. Textul acestui articol rezolvă conjectura triangulării, „demonstrând că există variaţii topologice care nu admit o triangulare simplicială în fiecare dimensiune mai mare de 4”, potrivit unui articol publicat de UCLA.

Topologia este un domeniu al matematicii care cercetează proprietăţile spaţiului, care sunt conservate sub deformaţii continue.

Ciprian Manolescu s-a născut în 1978 în oraşul Alexandria din România. Deţine dublă cetăţenie - română şi americană. Şi-a obţinut doctoratul în 2004 la Universitatea Harvard şi a ocupat posturi la universităţile Princeton, Columbia şi Cambridge, înainte de a se alătura corpului profesoral de la UCLA.

A câştigat deja premiul Frank and Brennie Morgan şi o bursă de cercetare Clay Research Fellowship. Este, de asemenea, câştigător al Premiului Societăţii europene de matematică în 2012 şi al premiul Robert Sorgenfrey Distinguished Teaching în 2011.

În perioada în care era student la Harvard, a participat la prestigiosul concurs de matematică William Lowell Putnam şi s-a clasat de trei ori între primii cinci cei mai buni studenţi. Descris de managerii de la UCLA cu sintagma "o legendă a concursului Putnam", Ciprian Manolescu a coordonat apoi echipa de studenţi de la UCLA care au participat la acest concurs prestigios. Matematicianul român are în palmares şi titlul de doctor honoris causa al Universităţii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prin ce trece acum Kate, detalii care te lasă fără cuvinte. Frumuseţea ei ar fi rămas doar o amintire. Noi...
Digi FM
Dorian Popa, întrebat dacă a înșelat-o pe Claudia, fosta lui iubită: "Am greșit. Cred că este de ajuns să...
Pro FM
Dana Nălbaru, retrasă din viața publică, duce un trai liniștit la țară. Ea văruiește copacii, soțul ei...
Film Now
Zendaya, adevărul despre scenele intime din filmul „Challengers”: „Trebuia să ne simțim bine unul cu celălalt”
Adevarul
Turist italian șocat de mașinile scumpe din București: „Sunt mai multe BMW-uri decât în Germania" VIDEO
Newsweek
VIDEO Rachete SUA ATACMS au distrus 5 lansatoare rusești de 3.000.000.000$, în Crimeea într-o noapte
Digi FM
O femeie a încercat să obțină un împrumut cu un cadavru în scaun cu rotile: “Unchiule, mă asculți? Trebuie să...
Digi World
Un influencer din Rusia și-a lăsat fiul de o lună să moară de foame. L-a "hrănit" cu "lumina soarelui, nu cu...
Digi Animal World
Câinele din București care i-a emoționat pe internauți. Și-a așteptat răubdător stăpână în vârstă, în timp ce...
Film Now
Brian Cox critică performanța lui Joaquin Phoenix în filmul „Napoleon”: „Aș fi interpretat acel rol mult mai...