Universitățile de top din Europa caută studenți în România

Data publicării:
studenti-2

Una din cele mai vânate universităţi a fost Imperial College London. Ca să fii admis însă trebuie să ai o medie de minimum 9.50.

„Trebuie să te vinzi cât mai bine. Trebuie să zici de ce vrei să studiezi domeniul acela și trebuie să arăţi că ai făcut şi activităţi extraşcolare”, spune Dan Demeter, student la Imperial College London.

Taxa de şcolarizare este de 9.000 de lire şi poate fi plătită şi printr-un împrumut de la guvernul britanic. Însă costurile de trai ajung până la 1.000 de lire pe lună. Ca să acopere suma, cei mulţi studenţi se angajează.

Unii elevi nu ţin să studieze la o universitate anume, ci sunt atraşi de anumite programe de studiu. Cele mai rar întâlnite sunt cel de corupţie, conflict şi crimă organizată.

„Faptul că mi-am văzut tatăl murind practic m-a făcut să-mi doresc să aflu ce e în mintea unui criminal”, mărturisește Ana Lorelai Lungu, elevă în clasa a XII-a.

Coventry este o universitate căutată pentru cursul care te învaţă cum să fii un bun hacker.

„Este vorba despre cum să faci asta în mod etic, deci nu va fi vorba despre cum poţi să încalci legea, ci despre cum poţi să opreşti atacurile criminale asupra sistemelor informatice”, explică Alistair Logan, reprezentant al Coventry University.

Peste 24.000 de români studiază în străinătate, peste 85 % dintre ei sunt în Europa, în principal în Franţa, Marea Britanie, Germania sau Spania. În ultimii doi ani, însă, tot mai mulţi studenţi aleg ţările nordice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri