VIDEO. Scandal nou la bacalaureat. O femeie reclamă că a dat 600 de euro ca fiica ei să promoveze

Data publicării:
scandal bac

Fata a fost eliminată, ieri, din examenul de matematică, după ce ar fi încercat să copieze. Ancheta este într-o primă fază și urmează ca și poliția să intre fir în acest caz. 

Cel mai probabil, această cerere a fost depusă după ce a aflat vestea că fiica ei a fost eliminată din examen. Acest aspect va fi, însă, lămurit de polițiști.

Discuția dintre mama elevei și dirigintă

Furioasă că fiica sa a fost eliminată de la proba de matematică de ieri, femeia şi-a cerut cei 600 de euro înapoi. Azi dimineaţă a sunat-o pe dirigintă şi a stabilit o întâlnire pentru ca profesoara să-i returneze banii. A şi înregistrat discuţia, din care reiese că diriginta de la liceul Dimitrie Gusti ştie despre ce este vorba.

„Mama elevei: Cum facem? Că eu am încercat să rezolv problema care nu am putut să o rezolvăm până acum si îmi trebuie ăia (n.r. - banii) astăzi.

Diriginta: Aha. Eu sunt acasă acum. Dumneavoastră unde sunteţi?

Mama elevei: Eu sunt undeva pe la piaţa Universităţii.

Diriginta: Aha. Bun. Păi ne vedem la 12 jumătate.

Mama elevei: Unde ne vedem?

Diriginta: Păi la scoală! Unde...

Mama elevei: Pai aţi zis că nu veniţi până luni.

Diriginta: Pai... na pentru situaţii de genul ăsta vin

Mama elevei: Bine, deci vin eu la şcoală să îmi daţi ăia ca să rezolv, să poată da şi ea în toamnă că mai mult de atat nu am ce să fac.

Diriginta: Da doamnă, da.”

După ce şi-a recuperat banii, mama fetei a povestit pentru Digi 24 cum a ajuns să plătească această sumă.

„Pentru bacalauretaul fetei trebuie să dau suma de 600 de euro. Mi-a spus că în ziua aia până La ora 12. Că dacă nu, banii pleacă către minister şi nu mai poate să mă ajute cu absolut nimic. A zis că toată Comisia şi că corectorii unde vor face... copiii care cotizează o să ia bacu. Care nu.. nu o să ia bacul”, a spus femeia.a

De cealaltă parte, profesoara asupra căreia planează suspiciunea că ar fi luat mită neagă totul.

„Nu am luat niciun ban, doamnă, lasați-mă în pace”, a spus profesoara.

Inspectoratul Şcolar Bucureşti a anunţat că va începe ancheta în acest caz, la Liceul Tehnologic Dimitrie Gusti.

„Doamna responsabilă poate să facă o plângere, dacă nu face se poate autosesiza poliția, în același timp Inspectoratul școlar, ministerul Educației, urgent trebuie să demareze o anchetă la nivelul unității școlare”, a spus Liviu Pop, fost ministru al Educației.

Scandalul de astăzi vine după ce zilele trecute, directoarea liceului Dimitrie Bolinitineanu a fost arestată pentru corupţie, iar directorii adjuncţi au fost demişi pentru complicitate la luare de mită.

Mama elevei care a făcut reclamaţia a fost chemată acum la Liceul Dimitrie Gusti, pentru a da lămuriri directoarei despre aceste acuzaţii.

Eleva și mama ei au intrat în liceul Dimitrie Gusti în jurul orei 15:00 pentru a se întâlni cu comisia de etică și să lămurească situația.

Problema ar fi fost o ciornă care ar fi fost a elevi și nu cea oficială, care era ștampilată dinaintea examenului. De aceea s-a luat decizia ca ea să fie eliminată de la proba de matematică.

Eleva spune că este nevinovată și nu a precizat în plângere că ar fi dat acea sumă de bani. Acum, eleva spune că cei 600 de euro ar fi fost dați pentru ca ea să intre în examen, susținând că a fost amenințată că nu intră deloc în examenul de bacalaureat dacă nu dă acești bani.

Fata a fost eliminată, ieri, din examenul de matematică, după ce ar fi încercat să copieze. Ancheta este într-o primă fază și urmează ca și poliția să intre fir în acest caz. 

Cel mai probabil, această cerere a fost depusă după ce a aflat vestea că fiica ei a fost eliminată din examen. Acest aspect va fi, însă, lămurit de polițiști.

Citiți și SCANDAL LA BACALAUREAT. Percheziții la liceul „Dimitrie Bolintineanu”. Profesorii ar fi cerut bani de la elevi

Liviu Pop: „Cine promite ceva vizavi de examenul de bacalaureat nu face altceva decât să mintă”

Fostul ministru interimar al Educației, Liviu Pop, a comentat subiectul la Digi24.

Sunt surprins de momentul reacției doamnei respective. Am spus-o și cu ocazia scandalului de la celălalt liceu: numai un profesor inconștient mai poate promite astăzi că se poate rezolva ceva la examenul de bacalaureat. Fac un apel la toți părinții din România să nu mai recurgă la metode de genul acesta, pentru că cine le promite ceva vizavi de examenul de bacalaureat nu face altceva decât să îi mintă”, a declarat Liviu Pop.

Marius Nistor: „Părinții sunt parte la acest act. De ce nu reclamă când în momentul când li se cer bani?”

Marius Nistor, lider de sindicat în Învățământ, este de părere că și părinții sunt vinovați în astfel de situații, pentru că nu reclamă în momentul în care li se cer bani. Acesta a mai spus că există profesori care refuză să mai vină în comisiile de examen din cauza scandalurilor iscate în ultimele zile.

Pe fondul a ceea ce s-a întâmplat la Liceul Bolintineanu, riscăm să luăm de bune toate aceste acuzații lansate în momentul de față. Dacă se va continua pe linia aceasta, le-aș recomanda colegilor mei să se retragă din toate comisiile de examen pentru clarificarea situației. Este inadmisibil să declanșăm o vânătoare la nivelul tuturor cadrelor didactice implicate în examene naționale. Avem o mare problemă în momentul de față, colegi de-ai noștri refuză să mai vină în comisiile de examen din cauza unui gest iresponsabil făcut de un fost director de unitate școlară. Pe de altă parte, părinții trebuie să răspundă. De ce nu reclamă în momentul când li se cer bani? Au stat și au așteptat să se desfășoare examenul și acum încep să reclame? Sunt parte la acest act. Vinovat este și cel care dă mită, nu numai cel care primește”, a precizat Marius Nistor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri