Visul dintr-o cutie de pantofi

Data actualizării: Data publicării:
elevi poenarii

De la o cutie de pantofi, la un club al copiilor. Elevii din comuna Poenarii de Argeş şi-au creat un spaţiu în care să se distreze, să citească şi să înveţe interactiv, pornind de la un proiect realizat mai mult în joacă. Au fost încurajaţi de profesoara lor de limba română să îşi pună imaginaţia la contribuţie. După 400 de zile de eforturi comune, toată comunitatea se bucură acum de Clubul copiilor, un loc unde elevii se simt ca acasă şi în care creativitatea nu are nicio limită.

Acest spaţiu de joacă nu ar fi existat fără sprijinul Ioanei Ghiga. În 2018, ea a început să predea limba română la şcoala din Poenarii de Argeş. A aflat de la elevii ei că visează la un loc în care să poată avea activități despre care citiseră doar pe internet.

„Eram proaspăt ajunsă la școală. În pauze, copiii mă conduceau și îmi arătau cotloanele ascunse al școlii. Mi-au spus că e o sală în care nu fac nimic și se numește Sala cu scheletul, pentru că erau un schelet salvat ca material didactic la biologie. Le-am pus o întrebare: dacă ar fi să aveți un spațiu numai pentru voi, cum ar arăta el și ce ați face în acel spațiu? Scop în care le-am adus o cutie de pantofi și i-am lăsată să se joace cu imaginația. Aveam o cutie de pantofi cu un vis în ea și o responsabilitate pentru mine ca să o fac să fie realitate”, povestește profesoara Ioana Ghiga.

„Anul trecut doamna de română venise cu o cutie de pantofi la noi și nu ne zisese de la început ce să facem cu ea, iar noi ne-am gândit cum ar fi clubul și am început să desenăm în fiecare colț al cutiei câte ceva”, spune Gabriela, din clasa a VI-a.

„Am fost entuziasmați și eram toți bucuroși, fiecare avea câte o idee, era o îngrămădeală aici, ne băteam toți pe o cutie de lapte, să punem fiecare ideea noastră”, își amintește Anisia, elevă în clasa a VIII-a.

Îndată ce Ioana a inclus proiectul pe o platformă de finanţare online, elevii şi profesorii au scos tot ce era în încăpere.

„Eu m-am gândit să ajut să car băncile și ce a fost vechi”, spune Octavian, din clasa a VIII-a.

„Această clasă era plină de cărți și am ajutat la golirea ei și la montarea mobilierului. Eram foarte încântat, știind că vom avea un club foarte frumos”, spune Ionuț, elev de clasa a V-a.

„Eu am fost entuziasmată și chiar mi-a plăcut foarte mult și acum când am venit în clasa a V-a am ajutat un pic cu ce am putut”, explică Nicoleta.

Clubul copiilor a devenit un loc de suflet pentru toată comunitatea, cu bibliotecă, ludotecă, tablete și tablă interactivă.

„Îmi place aici să stau cu colegii să vorbesc și să ne jucăm împreună”, spune Denis, elev în clasa a IV-a.

„Copiii mei sunt foarte încântați, eu îi aduc cu mare drag, abia așteaptă să desfășurăm și orele aici, orele de lectură”, spune un părinte.

„Eu fiind profesor de matematică vreau să fac aici ore de matematică practice, în care copilul să vadă efectiv figuri geometrice” - mărturisește Ana Maria Ivan, directoarea școlii.

Acum, elevii au decis ca pe viitor, să îşi repartizeze sarcini şi să folosească din plin spaţiul în fiecare zi după ore.

La prima activitate a clubului, copiii au participat la o sesiune de observații astronomice şi un workshop de gândire critică cu doi absolvenţi ai Universităţii Oxford.

„Majoritatea oamenilor sunt foarte încântați când aud despre astronomie. Toată lumea are reacția de wow, te uiți la un obiect astronomic și te gândești că te uiți înapoi în timp. Mi se pare o activitate foarte frumoasă să mergem în școlile din mediul rural, să popularizăm științele”, spune Șandor Kruk, cercetător ESA.

„Partea pe care o să o fac eu o să fie o dezbatere despre inteligență artificială, iar restul workshopului e făcută de voluntarii de la festivalul nostru de știință, care s-au gândit să facă un workshop de gândire critică cu copiii de aici”, explică Eliza Casapopol, inginer.

Proiectul este în valoare de 32.000 de lei. Cei 70 de elevi vor să îl valorifice cu lansări de carte, piese de teatru şi activităţi ştiințifice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri