Efectele cazului Bodnariu. CEDO va investiga activitatea Barnevernet

Data actualizării: Data publicării:
BODNARIU captura

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului va investiga activitatea agenției pentru protecția copilului din Norvegia, Barnevernet. Agenția guvernamentală Barnevernet s-a aflat în centrul a numeroase proteste și critici din cauza modului în care acționează în cazul părinților pe care îi suspectează de rele tratamente aplicate minorilor, relatează Forbes.com.

Agenția a fost acuzată inclusiv că "răpește copiii" din sânul familiilor și că se ghidează după reguli care ar încălca legislația internațională. Acuzațiile sunt legate de două cazuri izolate, a căror mediatizare a adus Barnevernet în atenția opiniei publice. Aceste acuzații au ajuns acum la Consiliul Europei, care cuprinde și Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.

Criticile la adresa intervențiilor mult prea zeloase ale agenției pentru protecția copilului au apărut în special în cazurile care implicau părinți de alte naționalități, care locuiau în Norvegia. În 1996, Curtea Europeană a conchis că Norvegia nu a respectat dreptul la viața de familie în cazul Johansen, când Barnevernet i-a interzis unei mame să își mai vadă fiica.

În 2011, un alt conflict diplomatic s-a iscat între Norvegia și India, după ce Barnevernet a luat doi copii din casa părinților de origine indiană, pe motiv că practicile culturale aplicate în creșterea micuților (hrănirea acestora cu mâinile, dormitul în același pat) indicau faptul că părinții celor doi nu puteau avea grijă de copii.

Cel mai recent caz menționat de Forbes este al familiei Bodnariu. La finalul lui 2015, Barnevernet a luat cei cinci copii ai lui Ruth și Marius Bodnariu, după ce au existat suspiciuni că aceștia le mai aplicau și corecții corporale copiilor, o practică interzisă în Norvegia.

Inițial, Barnevernet a mers acasă la familia Bodnariu pentru a-i informa că fiicele lor mai mari au fost ridicate direct de la școală și plasate sub custodia statului și le-au luat de acasă și cei doi băieți mai mari. A doua zi, asistenții sociali s-au întors pentru a-l lua și pe bebelușul în vârstă de 3 luni al familiei Bodnariu.

Cazul a stârnit reacții aprinse în presă, iar guvernul României a trimis o delegație pentru a investiga cazul. Așa a ieșit la iveală faptul că autoritățile din Norvegia erau îngrijorate de faptul că micuții erau "îndoctrinați religios de părinți". Presiunea internațională pusă asupra Barnevernet a făcut ca cei cinci copiii să ajungă din nou alături de părinții lor, iar cazul să fie închis.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF caută diferențele dintre venituri și avere. Ce se întâmplă dacă spui că banii provin din economii ținute...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Povestea mai puțin cunoscută a lui Natalie Imbruglia. A rămas fără bani și a locuit într-un subsol după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Primele detalii oficiale despre moartea lui Hayden Panettiere. Apelul la numărul de urgență a fost făcut de o...
Adevarul
Cât trebuie să câștigi ca să trăiești confortabil în Grecia. Suma de care ai nevoie lunar
Newsweek
Vestea anului pentru pensionari. CCR a anunțat când va judeca dacă Legea Pensiilor e constituțională
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Următoarea eclipsă totală de Soare va fi cea mai lungă din acest secol. În ce regiuni se va vedea cel mai bine
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Imaginea care a cucerit fanii. Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, în vacanță alături de copiii lor...
UTV
Dana Scîntei, fosta iubită a lui Azteca, s-a afișat alături de Maduka Okoye. Imaginile au stârnit speculații