Elevii intră de joi în vacanţa de primăvară 2023. Câte zile libere au școlarii și când revin la cursuri

Data publicării:
elevi
Foto: Profimedia

Elevii vor intra de joi în vacanţa de primăvară 2023 după terminarea cursurilor şi se vor întoarce la şcoală miercuri, 19 aprilie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Vacanţa de vară este prevăzută de sâmbătă, 17 iunie, până duminică, 3 septembrie, notează Agerpres. În zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă nu se organizează cursuri.

Programele „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde” se vor desfăşura în perioada 27 februarie - 16 iunie, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe nu se planifică în acelaşi interval de cursuri.

Prin excepţie, la clasele din învăţământul liceal - filiera tehnologică, din învăţământul profesional şi din învăţământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde” se organizează activităţi de instruire practică.

Vacanțe școlare pentru 2022-2023

  • 24-30 octombrie – vacanță de toamnă pentru toți elevii
  • 23 decembrie – 8 ianuarie 2023 – vacanță de iarnă pentru toți elevii
  • februarie 2023 - vacanță mobilă pentru toți elevii
  • 7 aprilie – 18 aprilie – vacanță de primavară pentru toți elevii
  • 17 iunie – 4 septembrie – vacanță de vară pentru toți elevii

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
400 de radare fixe schimbă regulile pe șoselele din România. Drumurile pe care vor fi montate camerele care...
Digi FM
„Inima mi-e mult mai ușoară acum”. Doi muncitori au fost salvați dintr-un tunel, după o săptămână de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât o costă pe Andreea Bănică începutul școlii. A dat 700 de lei pe manuale: "Dacă îmi permit să-i țin la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
George Clooney și-a ipotecat casa și s-a plătit cu doar 1 dolar pentru a face un film. Dezvăluiri despre...
Adevarul
Victor Ponta, la „Interviurile Adevărul”, despre întârzierea formării Guvernului: „Cât mai putem ține România...
Newsweek
Pensie fără vechime? Ce se întâmplă cu anii munciți dacă angajatorul nu a plătit contribuțiile la stat
Digi FM
Cristina Spătar, sinceră despre problemele de sănătate. Cântăreața a intrat în depresie: „Am văzut cada plină...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Creatură uriașă, surprinsă lângă o plajă din New York. Manta de aproape 8 metri a apărut chiar în apropierea...
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”