Emil Hurezeanu anunță că urmează discuţii la Washington privind programul Visa Waiver: „Ştim deocamdată câteva premise”

Data publicării:
viza de america
FOTO: Profimedia Images

Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a anunţat că în zilele următoare vor avea loc discuţii la Washington între reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai Departamentului de Securitate Internă din SUA şi ai Ministerului Afacerilor Interne în legătură cu programul Visa Waiver. El a menţionat că dacă partea americană va informa în mod oficial despre migranţii ilegali de origine română care au fost arestaţi în SUA, atunci România poate asigura transferul acestora în ţară.

Ministrul de Externe a fost întrebat, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, despre faptul că ministrul de Interne din Bulgaria a anunţat că ţara vecină va intra în programul Visa Waiver şi dacă România a avansat în discuţiile cu partea americană în legătură cu acest subiect.

„În Statele Unite la Washington vor avea loc în zilele următoare discuţii tripartite între reprezentanţii Comisiei Europene, reprezentanţii Departamentului de Securitate Internă din Statele Unite şi reprezentanţii Ministerului de Interne al României, pe de-o parte. Aceleaşi instituţii europeană-americană, reprezentanţii Bulgariei, pe de altă parte. Aceste două întâlniri tripartite, cu Bulgaria respectiv şi cu România, la care participă aşadar partea americană şi partea europeană, urmează să se deruleze. Nu există concluzii definitive în legătură cu şansele suplimentare ale Bulgariei de intrare în programul Visa Waiver, în raport cu şansele noastre”, a declarat Emil Hurezeanu, potrivit News.ro. 

El a precizat care sunt premisele de la care pleacă aceaste întâlniri. 

„Ştim deocamdată câteva premise. Concluziile urmează să fie discutate după această întâlnire. Premisele ar fi în ce măsură s-a adăugat un factor nou, în ce măsură migranţii ilegali arestaţi în Statele Unite de origine română“, a afirmat ministrul de Externe.

Întrebat dacă are o statistică, Emil Hurezeanu a răspuns: „Nu. Există mai multe statistici. Urmează să fim informaţi oficial de autorităţile americane. În situaţia în care suntem informaţi în mod oficial, atunci vom putea contribui sau putem chiar asigura transferul acestora în România.  E una din condiţiile de fond, agreate cu partea americană”.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu încasează Lia Olguța Vasilescu de la Primăria Craiovei. Studiile pe care le are edilul
Digi FM
Michael Douglas recunoaște aventura secretă de pe platourile Basic Instinct. Nu a fost cu Sharon Stone: "Eram...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Christina Aguilera, apariție provocatoare la 45 de ani. A pozat fără probleme în fața fotografilor, într-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani...
Newsweek
Aerul condiționat te poate încălzi mai ieftin iarna decât crezi. Trucul simplu de setare care face diferența
Digi FM
Dulceață de gutui ca la bunica. Rețetă tradițională pentru o dulceață aromată, cu o culoare roșiatică superbă
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
A crezut că își mângâie câinele, dar a descoperit altceva în pat. Ce a descoperit când a aprins lumina...
Film Now
Tom Cruise, eșec cu "Digger". Regizorul Alejandro Gonzalez Inarritu recunoaște: "E, cu siguranță, un film...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”