Emmanuel Macron spune că este timpul pentru un compromis în negocierile pentru bugetul UE. “Piețele financiare se uită la noi”

Data actualizării: Data publicării:
emmanuel macron, presedinte franta
Emmanuel Macron, președintele Franței / Foto: Getty Images

Preşedintele francez Emmanuel Macron a invitat, vineri, la un "spirit de compromis" cu scopul de a debloca negocierile cu privire la bugetul şi planul de relansare european, în finalul summitului liderilor celor 27 de state membre la Bruxelles, potrivit AFP.

"Este important ca noi să lucrăm toţi împreună la stabilirea condiţiilor unui acord cât mai repede posibil", a declarat el, în timp ce bugetul UE pe 2021-2027 pe care se sprijină planul de redresare post-COVID se află în centrul unor negocieri aprige între Parlamentul European şi statele membre, transmite Agerpres.

Liderii europeni au aprobat în iulie un plan de relansare de 750 de miliarde de euro pentru ieşirea din criza economică provocată de coronavirus. Acest plan se sprijină pe un buget european de 1,074 miliarde de euro pentru 2021-2027, în prezent suspendat din cauza absenţei unei aprobări din partea parlamentarilor europeni.

"Sunt exprimate opinii, ele sunt legitime, eu respect mult Parlamentul" European, dar dacă încercarea de a îmbunătăţi acordul "istoric" din iulie "slăbeşte acest acord, atunci nu mergem în direcţia bună şi ne asumăm riscuri", a avertizat Macron.

Şefi de stat şi de guvern s-au întâlnit joi cu preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, care a comunicat că negocierile privind bugetul multianual "sunt în impas", în absenţa unui "pas mic" din partea statelor.

Or, timpul presează, a apreciat Emmanuel Macron: "lumea se uită la noi, în special pieţele financiare". Într-un context economic foarte sumbru şi în faţa celui de-al doilea val al epidemiei de COVID-19, "va trebui cel mai probabil să redefinim un răspuns orchestrat", a remarcat el.

"Este mai degrabă timpul pentru un spirit de compromis între instituţii", a insistat preşedintele francez.

Deputaţii europeni au votat la mijlocul lunii septembrie pentru a permite UE să se împrumute de pe pieţele financiare pentru a finanţa planul de relansare şi a trece la o datorie comună. Această decizie trebuie de acum confirmată de către statele membre şi apoi ratificată de toate parlamentele naţionale.

În schimb, eurodeputaţii discută în continuare asupra bugetului multianual, pe care îl consideră ca având fonduri insuficiente. Ei cer 39 miliarde de euro suplimentar pentru programele emblematice ale UE, în educaţie şi cercetare.

Aceștia solicită de asemenea un calendar restrictiv privind introducerea de noi surse de venituri pentru UE, precum şi un mecanism pentru a condiţiona subvenţiile europene de respectarea statului de drept.

În special vizate, Polonia şi Ungaria se opun acestor noi condiţii, refuzând să dea undă verde finanţării pentru planul de relansare şi împiedicând astfel începerea ratificării planului de către parlamentele naţionale.

 

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri