Epopeea tăierii unui cireș, legal, în România. Primar: E o prostie, omul cam îşi plăteşte pomul

Data publicării:
cires taiat legal

Să tai un cireş în România poate fi foarte complicat. A aflat acest lucru un bărbat din Mehedinţi, care a respectat legea şi a cerut, anul trecut, aviz pentru doborârea pomului. A plătit şi o taxă. Inspectorii silvici au marcat, însă, un alt copac şi abia acum se gândesc să-şi repare greşeala.

- Uitaţi, se vede la coamă, acolo sus. Are coroana cea mai mare de cireş. Vreau să-l tai să-l duc acasă. Da' tăiatul şi transportul mă costă mai mult decât aş putea să cumpăr de la particular lemnele.

Toamna trecută, Petre Semenescu s-a gândit să taie un cireş de pe proprietatea lui. Copacul are mai bine de 60 de ani, dar pentru că produce fructe omul trebuie să obţină aprobarea Ocolului Silvic. A făcut cerere, a plătit taxa, inspectorii au venit, au spus că poate tăia pomul, dar au pus marcaj pe un alt cireş, de pe terenul vecinului.

Petre Semenescu, proprietar cireş: Nici până acum n-au venit. Au zis că nu se mai poate să facă.

Localnic: Eu n-aş fi făcut aşa. Îl tăiam şi-mi vedeam de treabă, că e al meu. E locul meu. E pomul meu.

Localnic: Ţăranu-i liber. Fiecare trebuie să facă ce vrea

Localnic: Păi ăla poate să şi cadă. Eu aş săpa la rădăcină, s-ar usca şi ar cădea singur.

Primarul comunei consideră şi el că regulile sunt greu de respectat.

Constantin Prundeanu, primarul comunei Şovarna: Există şi o taxă exorbitantă - 60 lei deplasarea, plus 18 lei/mc. Deci, omul cam îşi plăteşte pomul în curte. Eu consider că e o prostie.

Reprezentanţii Direcţiei Silvice Mehedinţi recunosc greşeala, dar spun că timp de un an au fost prea ocupaţi ca să o îndrepte. Promit că vor ajunge în curând să marcheze corect cireşul care trebuie tăiat.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri