Este prea târziu pentru ca bărbatul ars, internat la Floreasca, să mai poată fi transferat

Data publicării:
barbat ars
Un fost pompier este în stare gravă după ce a fost victima unei explozii

Sistemul de sănătate se pregăteşte să mai facă o victimă. Un fost pompier este în stare gravă după ce a fost victima unei explozii. A stat internat la Constanţa câteva zile, de o săptămână este la Spitalul Floreasca din Bucureşti şi are 3 infecţii luate din saloane. La un moment dat, a existat posibilitatea să fie transferat la o clinică de specialitate din Belgia. Medicii de la noi nu şi-au dat acordul, iar acum este prea târziu pentru omul pe care îl aşteaptă acasă doi copii.

Bărbatul din Constanţa are arsuri pe 40% din corp. Viaţa lui depinde de medicii care îi spun permanent soţiei lui că îl pot trata, deşi starea lui se agravează pe zi ce trece.

Soţia pacientului: „Starea este critică în continuare. Ar fi luat exact de ce mi-a fost frica cel mai tare, infecţii.

Am cerut de când am călcat în spital să fie transferat, cred că are dreptul la viaţă”.

Supravieţuitorii incendiului din clubul Colectiv, care au trecut prin experienţa spitalelor din România obţinuseră acordul pentru transfer de la medicii unei clinici din Belgia.

Soţia fostului pompier a aflat de la medici că starea pacientului este atât de gravă încât nici nu se mai pune problema mutării la clinica din Belgia. Lucru confirmat şi de un medic român care lucrează acolo.

Ciprian Isacu, medic chirurg Belgia: „Părerea mea e că pacientul e în stare critică serioasă. Eu în momentul de faţă nu l-aş transporta, el are 7 zile, are şi infecţii.”

Între timp, pompierii care au fost colegi cu rănitul nu stau degeaba. Adună bani pentru cazul în care bărbatul ar putea suporta totuşi drumul până la clinica din Belgia.

Plt. maj. Irina Drăghici, de la Detaşamentul Constanţa Port: „Am încercat să-l ajutăm, ne-a mobilizat toţi, să o ajutăm pe soţia lui să treacă mai uşor peste situaţia asta şi psihic şi financiar pentru că, vă daţi seama, cu doi copii sunt cheltuieli mari, plus ce are el nevoie acum.”

Pompierii de la Constanţa au strâns până acum 7.000 de euro. Internarea fostului lor coleg la clinica din Belgia costă însă 120.000.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...