Eurostat: Marea Britanie, scoasă din indicatori statistici

Data actualizării: Data publicării:
EU Referendum - Signage And Symbols

Oficiul European de Statistică, Eurostat, a început publicarea unor noi seturi de date care vor acoperi EU, fără Marea Britanie însă. Noul agregat statistic a fost realizat la cererea utilizatorilor, spune Oficiul.

Eurostat a publicat marți un nou agregat statistic care acoperă EU28 fără Marea Britanie și care se referă la cele mai cerute date, cum ar fi populația, Produsul Intern Brut, rata creșterii economice sau șomajul.

Publicarea informațiilor răspunde unei cereri puternice venite din partea atât a utilizatorilor instituționali, cât și publicului general, spune Eurostat. Noul agregat va fi disponibil alături de vechile agregate statistice și va privi zece indicatori din domeniile Economie și Finanțe, Comerț Internațional, Populație și condiții sociale, Industrie, Comerț și Servicii.

Codul Geo al noului agregat va fi EU27_2019 iar eticheta Uniunea Europeană fără Marea Britanie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri