3 ani de la Colectiv. Povești din noaptea fatidică. Dispecer: Un domn își căuta rudele la INML, neștiind că acolo e morgă

Data publicării:
dispecer isu colectiv

Se împlinesc, în curând, trei ani de la cea mai mare tragedie din România, de după Revoluţie. Incendiul din clubul Colectiv a ucis şi mutilat sute de oameni, a şocat mii de rude şi prieteni, a provocat revoltă în toată ţara şi a forţat demisia unui Guvern. Trei ani mai târziu, încă nu se cunosc vinovaţii pentru tragedie. Rămân doar victimele, poveştile lor şi ale oamenilor care au fost lângă ele în primele momente. Le aflaţi de la Digi24, în săptămâna care urmează. Şi începem cu unul dintre oamenii care au aflat printre primii că a izbucnit un foc. Simona este dispecer la serviciul 112 şi era de serviciu în noaptea de 30 octombrie 2015.

„La început, pentru mulţi am fost doar o voce de la capătul telefonului, dar pe parcurs m-am transformat în speranţa lor, pentru unii”, spune Simona Alupoaie, ofiţer, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

„Cel puţin la doamna care a sunat pentru cele două fete, Diana Enache şi Opriţă Irina, am transpus oarecum dincolo de doar o voce dintr-un call-center de urgenţă. I-am închis telefonul şi am rugat colegul de alături: "Fă ceva şi află numele celor necunoscuţi care sunt încă internaţi, să îmi şterg şi eu din minte şi dacă mai sună acea doamnă, să ştiu dacă să îi ofer speranţă. Eu chiar am empatizat cu acea doamnă, m-a întrebat cum mă cheamă şi i-am zis că mă cheamă Simona. Cam aşa s-a ajuns, ea ştia direct că dacă sună la 3130605, îi răspunde Simona”, povestește Simona Alupoaie, ofiţer, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

„Mi-a spus că l-a sunat un prieten şi i-a spus că sunt internaţi la INML. Zic: Vă rog frumos, calmaţi-vă şi reluăm conversaţia. L-am auzit în receptor: Sunt calm, vă pot zice. Mi-a zis: prietenul meu i-a găsit, sunt ambii internaţi la INML. Şi i-am zis: Ştiţi ce este INML-ul? E un spital. I-am zis: Este Institutul Naţional de Medicină Legală. Da, acolo mă îndrept, dacă puteţi să îmi daţi adresa, mi-a zis. I-am dat adresa şi i-am zis: ştiţi în ce stare sunt? Domnul o ţinea pe a lui: da, da, sunt internaţi ambii acolo, la INML. I-am zis atunci, mergeţi spre INML şi veţi afla date concrete despre cei doi. ... Adică, nu aş fi putut să îi zic: domnule, trezeşte-te, INML-ul este morgă”, spune Simona Alupoaie, ofiţer, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Sute de apeluri am răspuns, iar acea doamnă care îşi căuta fetele, am început şi eu să plâng cu doamna respectivă. Am fost mai mult decât voce pentru mulţi. La doamna respectivă efectiv am plâns amândouă în telefon, şi eu, şi ea şi mi se părea haotic, că eu trebuia să fiu acolo să ofer informaţii concrete, şi deja o luam pe o discuţie mistică, Dumnezeu este sus, este mare, ne ajută, ne dă speranţă. Aşa am simţit iar pentru doamna respectivă, pentru că am numărul ei de telefon, o să o sun să îi transmit sincere condoleanţe”, spune Simona Alupoaie, ofiţer, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri