40.000 de turişti străini la vară, pe litoralul românesc

Data publicării:
plaja oameni litoral crop1 - GettyImages - 21 iulie 2015
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Promovările intense făcute la târgurile de turism par să fi avut succes. Turiştii din Israel, de pildă, au cumpărat deja sejururi pe litoralul românesc. I-au convins, în primul rând, cele trei zboruri săptămânale directe spre Constanţa, dar şi facilităţile oferite de hotelieri.

Dragoş Răducanu, vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc: „Anul acesta, se va dubla numărul de turişti străini. Dacă anul trecut am avut în jur de 20.000 de turişti străini, anul acesta vom avea 40.000.”

În vară vor fi de două ori mai mulţi turişti israelieni pe litoral decât anul trecut. Numai de la ei vor intra în România 7 milioane de euro, estimează agenţii din turism.

Corina Martin, preşedinte Asociaţia Litoral-Delta Dunării: „Vom avea peste șapte mii de turişti israelieni, vom avea în jur de trei mii de polonezi, dar şi turişti din vestul Europei.”

Costina Ciorbaru, reprezentant hotel 4 stele: „Avem foarte mulţi nemţi. Am avut şi anul trecut şi anul acesta foarte multe solicitări din partea nemţilor.”

Hotelierii i-au tentat cu oferte de nerefuzat.

Corina Misil, reprezentant hotel 3 stele: „Au toate mesele incluse, în plus beneficiază de șezlonguri gratuite pe plaja privată a hotelului, de o umbreluţă şi o măsuţă, acces la locurile de joacă pentru copii, acces la terenurile de sport de pe plajă şi din faţa hotelului.”

Mihaela Brazdeş, reporter Digi24: „La un hotel de 4 stele, de exemplu, pachetele all inclusive cuprind pe lângă cele trei mese şi accesul la SPA. Aici vorbim despre piscină, saună, jacuzzi, ore de înot cu un instructor şi fitness.”

Cristian Bărhălescu, reprezentant agenţie de turism: „Ei nu vin să stea doar cu burtica la soare cum stau românii să se bronzeze şi să ia tot soarele în primele trei zile, ci ei vin pentru a vizita obiective turistice, pentru a vizita Delta Dunării.”

În lunile iulie şi august, străinii vor plăti la un hotel de 3 stele pentru cinci nopţi aproape 1.000 de euro pentru pachetele all-inclusive. La un hotel de 4 stele, preţurile ajung la aproape 1.500 de euro. În pachetele standard, pentru turiştii români, şase nopţi la un hotel de 3 stele costă cam 800 de lei, iar un sejur la 5 stele ajunge la 1.000 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Florin Răducioiu, dezvăluiri despre viața de lux din tinerețe: "Eram un personaj de circ". Vinuri de 10.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
De ce s-a despărțit Cheloo de prima soție. Daniela Niculescu rupe tăcerea despre mariajul lor: „A plâns”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Ne-a schimbat total relația!” Fiica lui Sylvester Stallone, dezvăluiri despre cum e să joace alături de...
Adevarul
Secretul rețelei prin care războinicii stepelor controlau un imperiu imens. Cum funcționa „internetul de mare...
Newsweek
Cum a ajuns pensia specială a magistraților 25.400 lei, cât 9 pensii medii? Sau cât 25 pensii de invaliditate
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
Un animal extrem de rar a fost surprins pentru a doua oară în 100 de ani. Cum arată creatura și de ce se...
Film Now
Jim Carrey, mire a treia oară. Istoria amoroasă a celebrului actor, de la idile pe platoul de filmare la...
UTV
Iulia Vântur și Salman Khan au apărut împreună la un ritual sacru din India