420 de militari români au plecat în misiune în Afganistan

Data publicării:
soldati romani rechinii albi

Plecarea în Afganistan va fi cu siguranţă de neuitat pentru plutonierul Ciprian Doboş. Tânărul şi-a cerut iubita în căsătorie chiar înainte de începerea ceremonialului militar. Sunt împreună de numai cinci luni, dar ea a spus un da hotărât.

Plutonierul se află la prima sa misiune internaţională. E sigur că dorul de casă îl va copleşi.

Tot la prima misiune se află şi fraţii gemeni Teodor şi Mihai Căpîlnean. Sunt de nedespărţit. Faptul că merg împreună le oferă siguranţă, spun amândoi. Vor fi comandanţi de pluton şi vor avea câte 30 de militari în subordine.

Este mai bine să ne ştim unul pe altul acolo, să ne apărăm mai bine unul la altul spatele”, spun ei.

Cu emoţie şi cu lacrimi în ochi, rudele şi prietenii i-au îmbrăţişat la plecare pe cei dragi. Misiunea celor 420 de militari ai batalionului „Rechinii Albi” se va încheia în martie 2017.

În teatrul de operaţii, militarii execută misiunile cu armamentul individual pe care l-aţi văzut că l-au purtat astăzi la ceremonie”, spune generalul Nicolae Ciucă, şeful Statului Major General.

Rechinii Albi au fost, până acum, în trei misiuni internaţionale - în Kosovo, Irak şi Afganistan.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri