Piroman liber în București de două zile. Mai multe persoane au fost audiate de polițiști

Data actualizării: Data publicării:
incendiu masini

Poliţiştii bucureşteni îl caută și acum pe bărbatul care a provocat sâmbătă noapte trei incendii, distrugând 8 maşini. Pompierii merg pe ipoteza unui singur autor. Anchetatorii au audiat deja mai multe persoane.

În imaginile suprinse de martori se vede cum una dintre maşinile parcate pe strada Gala Galaction, arde ca o torţă. Flăcările se extind rapid la autoturismele învecinate. Se aude şi o mică explozie. Apoi altele. Ard anvelopele. Panicaţi, locatarii se grăbesc să-şi mute maşinile. Unii reuşesc, alţii speră să le fie salvate de pompieri.

A fost primul incendiu dintr-o serie de trei care au avut loc într-un interval de o oră în acelaşi cartier din sectorul 1.

Cu flacără, a incendiat maşina din mijloc şi de la aceea s-a întins şi la celelalte maşini”, povestește un paznic de școală.

A fost provocat. Eu am înţeles de la poliţişti că s-a mai întâmplat şi prin alte locuri, prin apropiere. La noi au venit şi au luat domnii de la poliţie aparatul de luat vederi”, spune o vecină.

În apropiere, pe strada Nicolae Ionescu a fost făcută scrum o maşină de lux. Flăcările au distrus însă şi un alt autoturism. La fel s-a întâmpla şi pe strada Petru Rareş, din apropierea pasajului Basarab: două maşini au ars aproape complet.

Am folosit şi noi vreo 7 stingătoare din astea mici, pentru maşini, dar nu au ajutat la nimic”, spune un pompier.

„Am găsit câteva similitudini care ne conduc la ipoteza că e vorba de un incendiu provocat.(Cum ar fi?) Indicii în ceea ce priveşte iniţierea incendiului, mă refer aici la materialele combustibile pe care le-am găsit lângă autoturisme şi care ar fi putut fi sursa de iniţiere a incendiului. Ulterior, o altă similitudine, modul de manifestare a incendiului, ipoteze care ne conduc către această concluzie”, declară Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti.

Oamenii legii verifică dacă cel care a dat foc intenţionat maşinilor ar fi incendiat şi un bloc de pe bulevardul Nicolae Titulescu. Imobilul este la la doar câteva sute de metri de una dintre străzile pe care au fost făcute scum maşinile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri